Costaş, Negru & Asociaţii acordă o atenţie deosebită dreptului european, în contextul în care aplicarea acestuia cu prioritate este obligatorie după 1 ianuarie 2007, iar litigiile naţionale tind să dobândească tot mai multe valenţe europene. În diverse zone ale fiscalității, legislația este în întregime sau într-o proporție semnificativă europeană, ceea ce implică interpretarea ei adecvată și, de asemenea, o cunoaștere profundă a jurisprudenței europene.
Background-ul nostru profesional include servicii de consiliere, asistență și reprezentare juridică în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în toate fazele procedurii (formulare cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, redactare observații scrise, pledoarii în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene).
În practica noastră curentă milităm pentru aplicarea cu prioritate a dreptului european. Am reușit în timp să obținem rezultate notabile în ceea ce privește domeniul taxelor percepute cu ocazia primei înmatriculări a vehiculelor în România (prima hotărâre de principiu în domeniu obținută la Tribunalul Arad, în anul 2007), în materia TVA-ului (anularea intempestivă a codului de TVA, exercitarea dreptului de deducere al TVA-ului), a accizelor (jurisprudența post Scandic Distilleries), a taxelor vamale sau a libertății de circulație a persoanelor în spațiul Uniunii Europene.
Avocații noștri sunt bine pregătiți să abordeze probleme de drept fiscal internațional și să furnizeze asistență juridică adecvată.
În fapt, aria noastră de competență include:
– posibilitatea formulării și susținerii unor opinii juridice în dosarele cu elemente de drept fiscal european (cu precădere în domenii precum TVA, accize, taxe vamale, cooperare administrativă în materie fiscală, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor);
– asistență pentru nomazii digitali care caută să petreacă o perioadă de timp limitată sau nedefinită în România;
– asistență în probleme de fiscalitate pentru cetățenii români care locuiesc în alte țări, inclusiv reprezentare în fața autorităților locale și naționale;
– asistență pentru societățile care au nevoie de un reprezentant fiscal în România, inclusiv reprezentare în fața autorităților naționale;
– asistență pentru persoanele fizice care doresc să își schimbe domiciliul fiscal într-o țară străină;
– asistență pentru pregătirea și transmiterea declarațiilor fiscale, pentru veniturile obținute din străinătate;
– evaluarea statutului fiscal și a veniturilor impozabile ale companiilor și persoanelor fizice;
– asistență în cazurile de dublă impozitare, inclusiv corespondență cu autoritățile fiscale relevante.