În cadrul sistemului juridic, sancțiunile joacă un rol esențial în asigurarea respectării legii și menținerea ordinii de drept. Printre aceste sancțiuni se numără și amenda judiciară, o măsură coercitivă aplicată de instanțele de judecată pentru a sancționa comportamentele care obstrucționează buna desfășurare a actului de justiție.
Scopul principal al acesteia este de a descuraja atitudinile necorespunzătoare în timpul proceselor, precum absențele nejustificate, refuzul de a îndeplini anumite obligații procedurale sau lipsa de respect față de instanță.
În cadrul procesului civil, atât părţile, cât şi terţii au obligaţii instituite de lege sau de instanţa de judecată în legătură cu desfăşurarea sa.
Amenda judiciară este instituită de lege pentru a asigura garanţiile desfăşurării unui proces echitabil, pentru a preveni tergiversarea acestuia sau pentru a contribui la demersul judiciar de aflare a adevărului prin administrarea corespunzătoare şi în termen util a probatoriului.
Astfel, amenda judiciară are o funcţie preventivă, constând într-un efect inhibitor exercitat asupra subiectelor de drept, determinându-le să respecte regulile de desfăşurare a procesului civil, precum şi o funcţie sancţionatorie, amenda fiind o sarcină pecuniară impusă celui sancţionat, în măsura în care prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa.
Caracterul judiciar al amenzii decurge din faptul că o atare măsură se dispune de către instanţa judecătorească.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.
Apoi, conform prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care s-a dispus amendarea, cel obligat la amendă (…) va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii (…) sau să se dispună reducerea acesteia.
Temeiul legal drept fundament al soluţiei de aplicare a amenzii judiciare devine incident în situaţia îndeplinirii cumulative a două condiţii, respectiv cererea să fie: 1) introdusă cu rea-credinţă şi 2) să aibă caracter vădit netemeinic.
În ceea ce priveşte prima condiţie, se reţine că potrivit prevederilor art. 12 C. proc. civ., Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. (2) Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2).
Pentru a fi reţinută incidenţa abuzului de drept, este necesară întrunirea a două elemente, respectiv elementul subiectiv, materializat în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procesual, fără a putea justifica un interes legitim, dar cu intenția de a aduce atingere drepturilor părții adverse și un element obiectiv, caracterizat prin deturnarea dreptului de la finalitatea pentru care acesta a fost instituit.
În cele ce urmează vom prezenta două Încheieri civile recente pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca prin intermediul cărora s-au admis cererile de examinare formulate de echipa de avocați din cadrul Societății Civile de Avocați Costaș, Negru & Asociații.
În prima speţă, am solicitat instanţei, în temeiul art. 78 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., coroborate cu art. 22 prin raportare la art. 724 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., introducerea în cauză a unor terți, învederând că raportul dedus judecăţii impune introducerea în cauză a terţilor dobânditori ai bunurilor, pentru ca hotărârea să producă efecte şi în raport de aceştia, dacă va fi cazul, respectiv că a fost formulată o plângere penală împotriva acestora.
Am mai arătat că am formulat cererea în vederea lămuririi stării de fapt şi respectării dreptului la apărare şi la un proces echitabil, chiar dacă unul dintre terți a fost doar un participant la licitaţia arătată a avea caracter ilicit şi nu adjudecatar, considerând că eventuala sa mărturie va conduce la aflarea stării de fapt reale.
Raportat la apărările formulate, relative la caracterul ilicit al licitaţiei privind adjudecarea bunului şi având în vedere obiectul cererii din dosarul de fond, respectiv întoarcerea executării, instanța a conchis că nu poate fi reţinut fără echivoc că petentul şi-ar fi exercitat dreptul cu intenția de a aduce atingere drepturilor părții adverse, prin deturnarea dreptului de la finalitatea pentru care acesta a fost instituit.
Mai mult decât atât, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că neîntrunirea cerinţei calităţii procesuale pasive în persoana celui chemat în judecată, în speţă în persoana celui în raport de care a fost formulată cererea de introducere în cauză în temeiul art. 78 C. proc. civ., care reglementează introducerea forţată, din oficiu, aşadar de către instanţă, a altor persoane, nu poate să conducă per se la concluzia că cererea în discuţie a fost formulată cu rea-credinţă, fiind necesar a fi îndeplinite condiţiile arătate mai sus privind existenţa abuzului de drept, împrejurare care să poată fi reţinută în mod neechivoc, respectiv să existe o intenţie certă de a aduce atingere drepturilor părții adverse, fără un interes legitim.
Raportat la cele expuse anterior, câtă vreme în cauză nu poate fi reţinută incidenţa cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. pentru aplicarea amenzii judiciare, instanţa, în temeiul art. 191 alin. (3) raportat la art. 191 alin. (1) C. proc. civ., a admis cererea de reexaminare formulată şi, în consecinţă, a dispus exonerarea clientului reprezentat de noi de la plata acesteia.
În susținerea argumentelor noastre mai arătăm că prin intermediul Deciziei nr. 29/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
În condiţiile în care dispoziţiile legale criticate se referă la introducerea cu „rea-credinţă” a unei cereri vădit netemeinice, sintagma „vădit netemeinice„ sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul acesteia îl cunoaşte. Evident că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată, instanţa îşi poate forma o convingere şi poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credinţă; or, textul de lege nu face altceva decât să legitimeze judecătorul care constată o astfel de situaţie să o şi sancţioneze.
Curtea a mai reţinut că executarea obligaţiilor şi exerciţiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credinţă, Codul civil, prin art. 11 şi 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, precum şi buna-credinţă în executarea şi exercitarea obligaţiilor şi drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din Codul civil consacră conceptul de „bună-credinţă” ca o prezumţie legală relativă care valorează până la proba contrarie.
În acelaşi sens este şi art. 12 din Codul de procedură civilă, conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă potrivit scopului pentru care au fost reglementate şi cu respectarea drepturilor celorlalte părţi, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părţii pentru prejudiciile morale şi materiale cauzate şi, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare.
Curtea a mai reţinut că aprecierea exercitării abuzive a drepturilor procesuale revine instanţei de judecată care determină cazurile în care un participant la proces acţionează contrar bunei-credinţe, care trebuie să îmbrace forma bunei intenţii, a diligenţei şi a abţinerii de la producerea vreunui prejudiciu celorlalte părţi, în acord cu respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri care caracterizează relaţiile sociale.
În ceea ce privește cea de a doua speță, Judecătoria Cluj-Napoca a conchis din nou că pentru a fi reţinută incidenţa abuzului de drept, este necesară întrunirea a două elemente, respectiv elementul subiectiv, materializat în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procesual, fără a putea justifica un interes legitim, dar cu intenția de a aduce atingere drepturilor părții adverse și un element obiectiv, caracterizat prin deturnarea dreptului de la finalitatea pentru care acesta a fost instituit.
În speţă, contestatorul reprezentat de echipa de avocați din cadrul Societății Civile de Avocați Costaș, Negru & Asociații a solicitat instanţei restituirea în natură a bunului imobil vândut la licitație, apreciind că un astfel de efect al întoarcerii executării silite poate fi obţinut, conform interpretării per a contrario a art. 724 alin. (1) C.pr.civ. atunci când terţii adjudecatari sunt de rea-credinţă.
De altfel, am invocat prin acţiunea introductivă faptul că acest imobil a fost vândut în cursul executării silite pentru o sumă derizorie, la sub 50% din preţul de evaluare, iar cele două persoane care au participat la licitaţia privind achiziţionarea imobilului ar fi fost în fapt în legături foarte strânse, imobilul fiind adjudecat din cauza înţelegerii dintre acestea, făcându-se totodată dovada formulării unei plângeri penale împotriva celor două persoane cu privire la care am solicitat împrocesuarea în calitate de intervenienţi forţaţi.
Raportat la apărările formulate, relative la caracterul ilicit al licitaţiei privind adjudecarea bunului şi având în vedere obiectul cererii din dosarul de fond, respectiv întoarcerea executării silite, instanța a concluzionat că nu poate fi reţinut fără echivoc că petentul şi-ar fi exercitat dreptul cu intenția de a aduce atingere drepturilor părții adverse, prin deturnarea dreptului de la finalitatea pentru care acesta a fost instituit.
Soluţia pronunţată în cauză cu privire la solicitarea contestatorului de a-i fi restituit în natură bunul imobil adjudecat în cursul executării silite, respectiv cea de respingere a capătului de cerere ca neîntemeiat, s-a considerat că nu poate reprezenta în sine un motiv suficient pentru a se considera că respectiva cerere a fost formulată cu rea-credinţă.
Raportat la cele expuse anterior, câtă vreme în cauză nu poate fi reţinută incidenţa cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.pr.civ. pentru aplicarea amenzii judiciare, instanţa, în temeiul art. 191 alin. (3) raportat la art. 191 alin. (1) C.pr.civ., a admis și această cererea de reexaminare formulată şi, în consecinţă, a dispus exonerarea petentului de la plata amenzii.
Prin urmare, instanța a anulat amenzile judiciare și a restabilit echilibrul procesual, reafirmând că aceste sancțiuni nu trebuie să fie folosite ca instrumente punitive automate, ci doar atunci când există o conduită reprobabilă clar dovedită.
Acest caz reprezintă un exemplu clar că exercitarea dreptului la reexaminare poate corecta excesele de autoritate și poate garanta un proces echitabil pentru toate părțile implicate.
Acest articol a fost pregătit, pentru blogul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații, de av. Diana Badiu, avocat în Baroul Cluj.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 16 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro.
Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
