Drept administrativ general

Echipa Costaș, Negru & Asociații are o vastă experiență în litigiile de drept administrativ general, care tind să se multiplice direct proporțional cu interacțiunile dintre particulari și administrația publică centrală și locală.

În decursul timpului, societatea și-a dezvoltat o practică proprie și a contribuit la cristalizarea unei jurisprudențe interesante în materie, de pildă în ceea ce privește acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe de urgență declarate neconstituționale.

În prezent, avocații societății au calitățile necesare pentru a gestiona eficient următoarele:

  • proceduri referitoare la incompatibilități și conflicte de interese gestionate de Agenția Națională de Integritate;
  • cereri de anulare a actelor administrative emise de autoritățile publice centrale și locale;
  • litigii referitoare la cariera și drepturile salariale ale funcționarilor publici și angajaților unităților administrativ-teritoriale sau entităților publice;
  • proceduri disciplinare și proceduri de angajare a răspunderii funcționarilor publici și angajaților contractuali;
  • litigii de natură financiară (inclusiv litigii cu Curtea de Conturi);
  • litigii referitoare la numirea și revocarea în consiliile de administrație ale unor societăți al căror capital este deținut de unitățile administrativ-teritoriale;
  • litigii referitoare la revocarea aleșilor locali ca urmare a pierderii calității de membru al unui partid politic.

Practica societății în acest domeniu este coordonată de Av. Dr. Cosmin Flavius Costaș.