În goana după resurse bugetare, reprezentanții fiscului încearcă, tot mai agresiv, angajarea răspunderii personale a foștilor asociați sau administratori pentru datoriile societății. La Costaș, Negru & Asociații gestionăm în mod curent și cu succes asemenea dosare. Am ales să prezentăm aici un caz finalizat recent la Curtea de Apel București.
Insolvența reprezintă starea patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor necesare pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Procedura insolvenței instituie două instrumente principale pentru corectarea acestui dezechilibru patrimonial. Alături de anularea actelor încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor anterior deschiderii procedurii, mijloc care permite lipsirea de efecte a operațiunilor frauduloase și readucerea în averea debitorului a unor sume de bani sau a altor bunuri, chiar independent de existența unui pasiv neacoperit, legea instituie o formă specială de răspundere în sarcina persoanelor care au contribuit la starea de insolvență a debitorului. Această răspundere este menită să asigure acoperirea pasivului debitorului insolvent în cazul în care ajungerea în insolvență este imputabilă anumitor persoane[1].
În practica recentă, avocații societății Costaș, Negru și Asociații, au obținut o decizie favorabilă prin care Curtea de Apel București a confirmat în integralitate argumentele expuse. În concrect, împotriva administratorului unei societăți aflate în insolvență s-a formulat o cerere de atragere a răspunderii în temeiul art. 169 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Prin respectiva cerere, reclamantul a solicitat instanței să dispună suportarea pasivului neacoperit al debitorului de către administrator, în calitate de reprezentant al organelor de conducere.
O astfel de cerere este imperios necesar a se întemeia pe probe solide care să sprijine acuzațiile, întrucât administratorul unei societăți se bucură, în ceea ce privește răspunderea sa față de societate, de protecția oferită de regula judecății de afaceri („business judgement rule”). Această regulă se referă la faptul că administratorul a cărei răspundere se cere va fi considerat că a acționat cu prudența și diligența unui bun administrator dacă, la momentul luării deciziei care a provocat prejudiciul a fost în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate.
Portretizarea generică și speculativă realizată de către reclamant prin acțiunea introductivă este în sensul unei management defectuos general al societății.
Precizăm că greșelile de management ale administratorilor pot genera o deteriorare a situaţiei patrimoniale a debitorului care să conducă la apariţia stării de insolvenţă. Cu toate acestea, răspunderea persoanelor care au săvârşit erori în conducerea şi supravegherea activităţii societății nu poate fi angajată, întrucât textul care completează lista faptelor ilicite limitează sfera acestora printr-o cerință de ordin subiectiv, referitoare la forma de vinovăție: antrenarea răspunderii poate fi făcută, potrivit art. 169 alin. (1) lit. h), pentru ,,orice altă faptă săvârșită cu intenție” (s.n.). Or, greșelile de management presupun asumarea imprudentă de riscuri sau informarea neglijentă prealabilă adoptării deciziilor de afaceri, fiind săvârşite din culpă.[2]
Instanța a achiesat argumentelor noastre, motiv pentru care a reținut că reclamanta nu a indicat în concret nicio acţiune sau faptă care ar conduce la concluzia că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi.
Imposibilitatea de a face faţă plăţilor și acumularea de pierderi nu este, prin ea însăşi, un act imputabil administratorului, atâta timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voinţa administratorului.
Faptul că activitatea a continuat, deși societatea avea capitaluri negative și datorii, nu poate conduce automat la concluzia că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care evident ducea persoana juridică la încetarea plăților, atât timp cât nu se dovedește interesul personal în continuarea activității și că din această cauză societatea a ajuns în insolvență.
Instanța a reținut totodată, că deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcţionarea normală a societăţii nu se încadrează printre faptele prevăzute de art. 169 din Legea nr.85/2014.
Prin reglementările art. 169 din Legea nr. 85/2014 legiuitorul nu a înţeles sa instituie o prezumţie legală de vinovăţie și de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolvență.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea 85/2014 care prevăd că ,,în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate se prezumă’’, instanța a respins ca nefondat acest capăt de acuzare întrucât la dosar se aflau probe concrete din care rezulta predarea tuturor documentelor contabile ale societății debitoare către practicianul în insolvență.
Summa summarum, subliniem faptul că angajarea răspunderii persoanelor care au contribuit la insolvența debitorului este condiționată de stabilirea cumulativă a două legături de cauzalitate. În primul rând, răspunderea implică reținerea raportului de cauzalitate între fapta ilicită și starea de insolvență. Lipsa disponibilităților financiare pentru plata datoriilor exigibile trebuie să fi fost generată de fapta pentru care se atrage răspunderea. În al doilea rând, răspunderea pentru starea de insolvență presupune reținerea raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Acest articol a fost pregătit, pentru Blogul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații, de av. Paul Buzea din Baroul Arad.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 20 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
[1] R. Bufan, A. Deli-Diaconescu, M. Sărăcuț, Tratat practic de insolvență, vol. I, ed. a II-a, revizuită și adăugită ed. Hamangiu, București, 2022, p. 845.
[2] Idem p. 855.
