Legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului a fost recent amendată. Echipa Costaș, Negru & Asociații trece în revistă, în acest articol, noile modificări și problemele juridice asociate.
- Rațiunea ascultării minorilor în cauzele ce îi privesc
Legea nr. 123/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 7 mai 2024, modifică art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (3) și (4), art. 20 alin. (1), art. 40 alin. (4) și (5), art. 96, art. 99, art. 102, art. 140 a vechii reglementări și introduce art. 18 alin. (31), art. 1401 – 1404.
Potrivit vechii reglementări, ascultarea minorului era suspusă regulilor prevăzute de art. 264 din Codul civil, care, în cadrul alin. 1 stipula că: „În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei”.
Așadar, potrivit prevederilor legale antemenționate, instanța învestită cu soluționarea cauzei avea obligația de a asculta copilul minor care a împlinit 10 ani și respectiv avea facultatea de a asculta copilul care nu a împlinit încă 10 ani, dacă apreciază că este necesar soluționării cauzei.
Dispozițiile cuprinse în cadrul art. 264 alin. (1) din Codul Civil, au făcut obiectul Deciziei Curții Constituționale nr. 15/2019.
În cadrul sesizării excepției de de neconstituționalitate, autorul acesteia a susținut că, în realitate, aceste dispoziții instituie o veritabilă obligație în sarcina minorului, care pot da naștere unor ”abuzuri” ale autorităților competente care supun minorul la procedura de ascultare în mod repetat. Totodată, s-a susțiunut că în funcție de specificul cauzei există posibilitatea ca o atare procedură să aibă consecințe negative asupra minorului și asupra dezvoltării sale.
Cu toate acestea, Curtea Constituțională, analizând argumentele expuse, a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În considerentele sale, Curtea a punctat faptul că textul art. 264 alin. (1) Cod civil prin care se instituie unui prag de vârstă pentru ascultarea copilului nu trebuie înțeles în sensul unei obligații impuse în sarcina minorului, ci este mai degrabă vorba despre o obligație impusă organelor judiciare de a asculta opiniile minorului, pentru a aprecia ca atare interesul superior al acestuia. Pentru minor, aceste prevederi ilustrează o reală garanție prin care se asigură în mod efectiv respectarea dreptului său la liberă exprimare.
În armonie cu soluția Curții Constituționale prezentată, sunt atât reglementările dreptului unional cât și cele a dreptului convențional. Se poate observa cu ușurință faptul că norma instituită de art. 264 alin. (1) Cod civil este inspirată din Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care, la art. 12 prevede dreptul copilului la liberă exprimare și respectul datorat opiniilor copilului. Astfel, ”Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate.”
În acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
În plus, facem referire și la principiul interesului superior al copilului, reglementat de același act normativ, în cadrul art. 3 alin. (1): ”1. În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”
Pentru a înțelege protecția juridică acordată copilului, sunt relavante și dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, anume dispozițiile regăsite în cuprinsul art. 24 alin. (1). Astfel, ”Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate.”
- Noile reguli de ascultare a minorului potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Modificările cuprinse în art. 1403 din Legea nr. 123/2024 prevăd faptul că ascultarea minorului, cu excepția cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie speciale, se face doar în prezența unui pshiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului. Astfel, articolul antemenționat prevede la alin. (1):” În cauzele în care urmează să fie dispuse măsuri cu privire la copilul minor, altele decât cele prevăzute la art. 133, instanța de judecată procedează la ascultarea minorului doar cu participarea unui psiholog din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului.”
În continuare, alin. (5) al aceluiași articol prevede: ”Ascultarea minorilor în cadrul procedurii judiciare se va realiza în mod obligatoriu ulterior administrării probelor din dosar, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia minorului are valoarea probatorie a unei prezumții relative.” Așadar, ascultarea se impune a fi realizată după administrarea tuturor probelor, pentru ca opinia minorului, care acum are o valoare juridică probatorie de prezumție relativă, să fie analizată prin raportare la toată probațiunea administrată în cazul dosarului.
Art. 327 Cod Procedură Civilă explică prezumțiile ca fiind „consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut”. În altă ordine de idei, prezumțiile pot fi împărțite în două categorii majore, absolute sau relative, existând desigur și o categorie intermediară, a prezumțiilor mixte. Prezumțiile absolute (iuris et de iure) sunt acele prezumții imposibil de combătut printr-un mijloc de probă ori, după caz, susceptibile de a fi răsturnate. La polul opus, prezumțiile relative (iuris tantum) pot fi combătute prin orice mijloc de probă. Prezumțiile mixte, permit proba contrară, dar numai prin anumite mijloace de probă, numai de către anumite persoane sau numai în anumite situații.
Valoarea probatorie instituită de legiuitor opiniei minorului din cadrul procedurii de ascultare este cea de prezumție relativă, putând fi combătute prin orice alte probe.
Ulterior ascultării minorului, psihologul din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va redacta un raport de constatare, care se va depune în mod obligatoriu la dosarul cauzei, astfel cum prevede art. 1403 alin. (3) Legea 272/2004.
Cu toate acestea, chiar dacă modificările legislative au intrat deja în vigoare, nu există la acest moment norme metodologice de punere în aplicare aferente. Această stare de lucruri face ca, paradoxal, într-un domeniu urgent prin natura litigiului, instanțele să fie nevoite să amâne cauzele până la lămurirea dispozițiilor legislative. Este, credem noi, o situație care impune o intervenție reglementară imediată și decisivă, în scopul asigurării bunei funcționări a justiției.
Acest articol a fost pregătit, pentru Blogul Costaș, Negru & Asociații, de av. Rovena Fetico din Baroul Arad.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 20 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
