18
mart.2019

Avatarurile prejudiciului în procesele fiscale și penale

Societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații prezintă cu satisfacție o soluție recentă care pare să contureze o jurisprudență a instanțelor penale ce descalifică modul de operare concertată dintre organele fiscale și organele de cercetare penală, care urmăresc recuperarea prejudiciului atât de la persoanele juridice, cât și de la persoanele fizice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Astfel, ca soluție, vom reține că în data de 13 martie 2019 Tribunalul Cluj – Secția penală a admis contestația formulată împotriva ordonanței de luare a măsurii asigurătorii și împotriva procesului-verbal de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și a dispus anularea acestora.

În speța analizată, prin ordonanța din data de 17.06.2015 Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. actual. Apoi, prin ordonanța din data de 30.08.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus confirmarea măsurii procesuale a efectuării în continuare a urmăririi penale – continuarea urmăririi penale in personam – față de suspect, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. actual. În acest context, s-a reținut în esență că în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2014, în calitate de administrator al societății X, la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a contabilizat pe cheltuieli un număr de 647 facturi fiscale care atestau efectuarea unor operațiuni comerciale de natura achizițiilor de mărfuri și de prestări servicii, pretins a fi derulate cu diverse societăți, cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 1.012.415 lei la sursa TVA și impozit pe profit.    Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, prin adresa emisă în data de 25.03.2015, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.356.632 lei reprezentând valoarea prezumtivă a pagubei cauzate bugetului general consolidat al statului prin infracțiunea de evaziune fiscală reținută în cauză, din care suma de 1.012.415 lei reprezintă prejudiciul de bază cauzat la sursele TVA și impozit pe profit. Având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 (conform cărora în cazul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie), cuantumul prejudiciului cauzat și reținut în cauză, precum și faptul că există probe care conturează bănuiala rezonabilă a comiterii faptei menționate mai sus de către suspectul X, în calitate de asociat și administrator al societății Y, în scopul garantării recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, conchis că se impune aplicarea unui sechestru asigurător. Cu aceste argumente la bază, prin ordonanța din data de 31.08.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea suspectului, în vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat prin fapta de evaziune fiscală cercetată în cauză, în cuantum de 1.359.632 lei.

Analizând starea de fapt, am constatat că măsura sechestrului asigurător a fost instituită până la concurența sumei de 1.359.632 lei, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din data de 31.08.2018.

Scopul măsurilor asigurătorii prevăzut expres de art. 249 alin. (1) C. pr. pen. este de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sus-menționate. Astfel, conform art. 249 C. pr. pen. „(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora”.

Trebuie precizat că, în cazul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, așa cum s-a menționat și prin ordonanța procurorului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 241/2005.

Am supus atenției judecătorului de drepturi și libertăți următoarele aspecte pe care suspectul le-a adus și la cunoștința organelor de urmărire penală însă nu au fost valorificate, rămânând fără ecou:

  • Se susține că prin adresa din data de 25.03.2015 organele fiscale au comunicat oficial constituirea de parte civilă în cauză, în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 1.359.632 lei, care include debitele de bază la sursele TVA și impozit pe profit.
  • În aceeași dată, 25.03.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a procedat la emiterea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere emise în urma inspecției fiscale realizate la societatea Y, în perioada 18.11.2014 – 16.03.2015, perioada verificată fiind 1.01.2011 – 31.12.2014, stabilindu-se obligații fiscale suplimentare în sarcina societății Y, în cuantum de 654.855 lei, din care debit principal în cuantum de 1.275.357 lei și accesorii în cuantum de 379.498 lei.
  • Totodată, deși suntem în prezența unei constituiri de parte civilă realizate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș în data de 25.03.2015, data la care au fost emise raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere pentru societatea Y, fiscul nu mai revine niciodată în dosarul penal, pentru a comunica organelor de cercetare penală faptul că pretinsul prejudiciu nu există, întrucât societatea Y, a plătit integral obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa, în urma inspecției fiscale realizate.
  • Susținerile suspectului au fost probate cu nu mai puțin de 3 certificate fiscale emise pentru societatea Y începând cu anul 2015 și până la finalul anului 2018. Fiecare certificat fiscal atesta faptul că societatea Y figura cu zero obligații fiscale.
  • Prejudiciul cu care fiscul s-a constituit parte civilă în prezentul dosar penal, reprezintă în parte chiar obligațiile fiscale despre care am făcut vorbire anterior și a căror valoare este mai mare decât pretinsul prejudiciu, iar plata acestora a fost efectuată încă de la nivelul anului 2015.
  • Cu toate acestea, organele de urmărire penală, nu au întreprins minime verificări, instituind în mod nelegal și abuziv măsuri de sechestru, sub protecția art. 11 din Legea nr. 241/2005.
  • Astfel, s-a ajuns în situația inadmisibilă în care pretinsul prejudiciu a fost plătit de către societatea Y, după care în anul 2018, s-a dispus instituirea de măsuri în vederea garantării recuperării prejudiciului în cuantum de 1.359.632 lei din bunurile personale ale suspectului.
  • Această modalitate de lucru, ne conduce în ipoteza în care asistăm la recuperarea aceleiași sume, care în definitiv ajunge tot la bugetul de stat, astfel:
    • Mai întâi obligațiile fiscale stabilite în sarcina societății Y prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere emise în data de 25.03.2015 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, au fost recuperate de la societate în cursul anului 2015.
    • În aceeași dată de 25.03.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a sesizat organele penale și s-a constituit parte civilă cu suma de 1.359.632 lei, reprezentând parte din obligațiile fiscale suplimentare stabilite la suma de 1.654.855 lei, în prezent, urmărindu-se recuperarea acestei sume cu titlu de prejudiciu, de la suspectul X. Aceste sume, desigur, ar ajunge tot la bugetul statului.

Articolul 4 din Protocolul nr. 7 prevede următoarele:

  • Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printro hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.
  • Dispozițiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are următorul cuprins: Nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.

Pentru a vedea aplicabilitatea acestor prevederi legale, în susținerea poziției noastre procesuale am invocat mai întâi hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 26 februarie 2013, pronunțate în afacerea C-617/10, Åklagaren (Ministerul Public) vs. Hans Åkerberg Fransson.

Apoi, am invocat exemple similare oferite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, odată cu pronunțarea următoarelor hotărâri:

  • hotărârea din 27 noiembrie 2014, Lucky Dev c. Suedia
  • hotărârea din 27 ianuarie 2015, Rinas c. Finlanda
  • hotărârea din 10 februarie 2009, Sergey Zolotukhin c. Russia
  • hotărârea din 21 octombrie 2014, Lungu c. România.

Apreciem că toate aceste hotărâri conduc la o singură concluzie: atât timp cât se analizează aceleași fapte în cadrul a două proceduri distincte, și se urmărește recuperarea acelorași sume, însă formal, cu titlu diferit, ceea ce s-a întâmplat și în prezenta speță, încălcarea art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție este evidentă.

Trebuie să amintim în acest context și art. 249 alin. (5) C. pr. pen., conform căruia măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora. Conform celor dispuse prin ordonanța Parchetului, instituirea sechestrului asigurător s-a realizat în vederea garantării recuperării prejudiciului.

Or, ordonanța din data de 31.08.2018 și procesul-verbal emis în baza acesteia în data de 8.11.2018, prin care s-a dispus, respectiv s-a instituit măsura sechestrului apar ca fiind abuzive, nejustificate și nelegale, atât timp cât:

  • nu există prejudiciu, obligațiile fiscale fiind stinse de către societatea Y încă din anul 2015;
  • obligația sursă este de natură fiscală, iar izvorul este identic, diferența fiind dată doar de denumire: pe latură fiscală s-au stins obligațiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina societății, pe latură penală se urmărește recuperarea prejudiciului.

Având în vedere toate aceste aspecte, am solicitat judecătorului de drepturi și libertăți să dispună anularea ordonanței și a procesului-verbal prin care au fost instituite în mod nejustificat măsuri asigurătorii asupra bunurilor suspectului.

După numeroase încercări (eșuate) ale Parchetului de a combate poziția procesuală a suspectului și după numeroase interpelări ale organelor fiscale, am ajuns în punctul în care pe baza susținerilor noastre:

  • Fiscul nu își mai susține constituirea de parte civilă, menționând expres faptul că prejudiciul a fost achitat de către societatea Y;
  • Parchetul a fost pus în situația de a susține admiterea contestației formulate de către suspect, împotriva propriilor măsuri de instituire a sechestrului asigurător;
  • Judecătorul de drepturi și libertăți a anulat ordonanța de luare a măsurilor asigurătorii și procesul-verbal de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Apreciem că această soluție este extrem de importantă pentru clarificarea practicii în materie, în situațiile în care prejudiciul provine de fapt din sfera fiscală, iar obligațiile fiscale nu mai există (fie ca urmare a anulării obligațiilor fiscale, fie ca urmare a stingerii obligațiilor fiscale).

Clientul a fost și este în continuare reprezentat în procedura penală de către societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații, prin av. Lia Pricope.

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.