“Divorț în stil italian” este un clasic al cinematografiei italiene, din anul 1961, cu Marcello Mastroianni, Daniela Rocca, Stefania Sandrelli sau Ugo Torrente în rolurile principale. Iar nivelul de intensitate din acest film este adeseori atins în sezonul estival, atunci când zborurile programate pentru a ajunge într-o destinație de vacanță sunt anulate sau întârziate.
În cadrul societății prefesionale de avocați ,,Costaș, Negru și Asociații”, litigiile generate de companiile aeriene reprezintă o constantă în activitatea noastră, completând vastele domenii ale dreptului în care activăm. Astfel, ne aflăm într-o continuă încercare de a satisface interesele pasagerilor prejudiciați, dar și de a crea o jurisprudență unitară la nivel național, astfel încât normele europene de drept care conferă pasagerilor drepturile de compensare să fie just aplicate și interpretate de instanțele de judecată.
Prevederile legale emise la nivel european se regăsesc în Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91.
Un prim principiu, fundamentul recurent al acțiunilor deduse judecății, este cel instituit de articolului 5 al Regulamentului (CE) nr. 261/2004, care prevede că, în cazul anulării unui zbor, pasagerul este îndreptățit să primească o compensație din partea operatorului de transport aerian. În egală măsură, în această situație, pasagerilor în cauză trebuie să li se ofere asistență de către operatorul de transport aerian, inclusiv în eventualitatea unei redirecționări, în ipoteza în care ora de plecare anticipată a unui nou zbor este de cel puțin o zi după plecarea programată pentru zborul anulat.
Cu toate acestea, trebuie avute în vedere cele trei cazuri speciale care reprezintă o excepție de la măsurile de protecție a pasagerilor. În concret, despăgubirile pentru anularea zborului nu vor fi acordate:
- cazul în care pasagerul a fost informat despre această anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută;
- cazul în care pasagerul este informat despre această anulare într-un termen cuprins între două săptămâni și șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și i se oferă o redirecționare care să-i permită să plece cu cel mult două ore înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru ore după ora de sosire prevăzută;
- cazul în care pasagerul este informat despre această anulare cu mai puțin de șapte zile înainte de ora de plecare prevăzută și i se oferă o redirecționare care să le permită să plece cel târziu cu o oră înainte de ora de plecare prevăzută și să ajungă la destinația finală în mai puțin de două ore după ora de sosire prevăzută.
În toate cazurile în care pasagerii sunt informați despre anulare, acestora trebuie să li se ofere explicații privind posibilitățile de transport alternative, iar sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului de transport aerian.
Notabilă este excepția instituită de prevederile alineatului 3 al articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, care prevede că operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensații în cazul în care poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. De asemenea, trebuie avute în vedere prevederile Curții de Justiție a Uniunii Europene care a statuat, în cauza C‑474/22, Azienda regionale sarda trasporti, faptul că pentru a beneficia de compensația prevăzută în regulament, în cazul întârzierii prelungite a zborului, (trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută inițial de operatorul de transport aerian), un pasager aerian trebuie să se fi prezentat în timp util la înregistrare sau, dacă s‑a înregistrat deja online, trebuie să se fi prezentat în timp util la aeroport, la un reprezentant al operatorului efectiv de transport aerian.
Practic, Curtea a impus necesitatea compensării unei perioade de timp pe care pasagerul a pierdut-o în mod concret, prin deplasarea efectivă la aeroport și efectuarea operațiunilor de înregistrare și check-in. Situația în care acesta nu efectuează această deplasare fizică nu se încadrează, în conformitate cu prevederile Curții de Justiției a Uniunii Europene, printre cazurile îm care operatorul aerian este obligat la plata despăgubirilor. Raționamentul suportă critici, dat fiind faptul că întârzierea zborului cauzează oricum o perturbare a programului pasagerului, indiferent dacă acesta a luat aminte de întârzierea zborului înainte sau după deplasarea la aeroport. În acest sens, atât evoluția legislativă cât și cea jurisprudențială din acest context rămân în atenția sporită pe care o acordăm litigiilor în cadrul cărora acordăm asistență juridică.
Într-o speță din activitatea societății noastre, Judecătoria Cluj-Napoca a ,,taxat” pasivitatea companiei aeriene de a face dovada împrejurării excepționale care a necesitat anularea zborului, statuând că ,,în speța dedusă judecății, instanța constată că niciuna dintre părţi nu contestă anularea zborurilor și totodată, nu au fost invocate de către pârâtă astfel de împrejurări excepționale care să înlăture obligația de acordare a despăgubirii pentru anularea zborurilor. Cu privire la pârâtă, instanța constată că aceasta nu a propus nicio probă în sensul dovedirii faptului că şi-a îndeplinit obligația de a despăgubi reclamanții pentru anularea zborurilor și nici existența unor împrejurări excepționale care să fi condus la anularea zborurilor”.
Relevant este și raționamentul aceleiași instanțe de a afirma că ,,pârâta a formulat reclamanților o ofertă de tranzacție, recunoscând astfel dreptul reclamanților de a beneficia de compensația prevăzută de Regulamentul (CE) nr.261/2004 pentru zborurile anulate”. Astfel, pasagerul nu este obligat să accepte tranzacția oferită de operatorul aerian doar pentru că această modalitate ar fi mai rapidă, în detrimentul unei compensări complete și echitabile, obținută pe cale judiciară. Mai mult, oferta de tranzacție semnifică o veritabilă recunoaștere a culpei și a prejudiciului cauzat pasagerului de către compania aeriană.
În contextul întârzierii zborurilor, s-a reținut că elementul crucial care a determinat Curtea să asimileze întârzierea prelungită cu anularea unui zbor este legat de faptul că pasagerii unui zbor afectat de o întârziere prelungită suferă, asemenea pasagerilor unui zbor anulat, un prejudiciu care se materializează printr‑o pierdere de timp ireversibilă, egală sau mai mare de trei ore, care nu poate fi reparată decât printr‑o compensație.
În cazul întârzierii zborului, fără ca acesta să fie ulterior anulat, articolul 6 din Regulament instituie obligația ca pasagerilor să li se ofere suport de către operatorul de transport aerian, în funcție de durata întârzierii și distanța care trebuie parcursă, în oricare din cazurile în care un operator de transport aerian anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare prevăzută, după cum urmează: (a) timp de două ore, în cazul zborurilor de peste 1 500 de kilometri sau mai puțin; (b) timp de trei ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor intracomunitare de peste 1 500 de kilometri ș i al oricăror alte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri; (c) timp de patru ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor care nu se încadrează la literele (a) sau (b).
Instanțele române tratează cu seriozitate cazurile de întârziere, dat fiind faptul că timpul pierdut al pasagerului constiuie un prejudiciu cauzat intereselor acestuia. Într-o altă speță din cadrul activității noastre, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat ca fiind relevantă în soluționarea cauzei și jurisprudența C.J.U.E. în cauzele conexate C-402/07 și C-432/07, Christopher Sturgeon, Gabriel Sturgeon și Alana Sturgeon vs. Condor Flugdienst GmbH și Stefan Böck și Cornelia Lepuschitz vs. Air France SA, aceasta stabilind că „Articolele 5, 6 şi 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie să fie interpretate în sensul că pasagerii zborurilor întârziate pot fi asimilaţi pasagerilor zborurilor anulate în vederea aplicării dreptului la compensaţie şi pot astfel invoca dreptul la compensaţie prevăzut la articolul 7 din acest regulament atunci când suportă, ca urmare a întârzierii unui zbor, o pierdere de timp egală sau mai mare de trei ore, cu alte cuvinte atunci când ajung la destinaţia lor finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial de operatorul de transport aerian. Cu toate acestea, o asemenea întârziere nu dă naştere unui drept la compensaţie în favoarea pasagerilor dacă operatorul de transport aerian poate face dovada că întârzierea prelungită este cauzată de împrejurări excepţionale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile, cu alte cuvinte împrejurări care scapă de sub controlul efectiv al operatorului de transport aerian. Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că o problemă tehnică survenită la o aeronavă, care determină anularea sau întârzierea unui zbor, nu intră în sfera noţiunii „împrejurări excepţionale” în sensul acestei prevederi decât în cazul în care această problemă este urmarea unor evenimente care, prin natura sau prin originea lor, nu sunt inerente exercitării normale a activităţii operatorului de transport aerian vizat şi scapă de sub controlul efectiv al acestuia.”. Drept urmare, au dreptul la compensaţia prevăzută de art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 atât pasagerii zborurilor anulate, cât şi pasagerii zborurilor întârziate.
Curtea mai reține că, în cazul anulării unui zbor, dreptul la compensație al pasagerilor aerieni prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004 și obligația corelativă a operatorului efectiv de transport aerian de a plăti compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament decurg direct din acesta din urmă. Prin urmare, nu se poate considera că dreptul pasagerului și obligația companiei aeriene de compensație își au temeiul într‑un contract care ar fi fost eventual încheiat între cele două părți din în cauză și nici, a fortiori, în neexecutarea culpabilă a unui astfel de contract de către acesta din urmă. Compania aeriană nu va putea refuza acordarea despăgubirilor pe motivul că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale asumate, dat fiind faptul că dreptul pasagerului rezultă din însăși obligativitatea aplicării Regulamentului nr. 261/2004.
Referitor la cheltuielile de judecată, Curtea a reținut că, întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. În spețele din activitatea societății noastre, instanțele de judecată s-au pronunțat pozitiv în ceea ce privește acordarea acestor cheltuieli de judecată, dat fiind faptul că acestea au fost generate de necesitatea pasagerului de a își pretinde propriile drepturi de compensare în instanță.
Mai departe, precizând în concret cuantumul compensațiilor acordate, când acestea sunt solicitate în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, pasagerii primesc o compensație în valoare de:
- 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;
- (b) 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 ș i 3 500 kilometri;
- (c) 600 euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).
Referitor la modalitatea prin care pasagerul își poate recupera prejudiciul suferit, acesta poate formula o cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu compania aeriană cu care a contractat inițial. În cazul acestei opțiuni, competența instanței de judecată, conform articolului 113 al. 1 din Codul de procedură civilă, în afară de instanțele prevăzute la articolele 107-112, mai sunt competente: (…) pct. 6. instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.
La nivelul instanțelor, s-a conturat deja o practică unitară în ceea ce privește litigiile asemănătoare, prin raportare la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în această materie – hotărârea din 9 iulie 2009 pronunțată în afacerea C-204/08, Peter Rehder vs. Air Baltic Corporation, și totodată, la prevederile articolului 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României. Același raționament a fost adoptat și de instanța de la Luxemburg care a decis că art. 5 pct. 1 lit. (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensație întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv.
O altă posibilitate de care beneficiază pasagerul în scopul reparării prejudiciului său este posibilitatea de a se adresa societăților recuperatoare de creanțe, prin reprezentarea pasagerilor prejudiciați de companiile aeriene. În acest sens, în cauza C-11/23, Eventmedia Soluciones, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a concluzionat că pentru a asigura un înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni și pentru a le permite acestora din urmă să își exercite în mod eficace drepturile, este necesar să se garanteze pasagerului vizat de o anulare a zborului libertatea de a alege modul cel mai eficace de a-și apăra dreptul, permițându-i-se în special să decidă să se adreseze direct operatorului efectiv de transport aerian, să sesizeze instanțele competente sau, atunci când acest lucru este prevăzut de dreptul intern relevant, să își cesioneze creanța unui terț pentru a se degreva de dificultățile și de costurile care îl pot descuraja să întreprindă demersuri personale față de acest operator de transport în schimbul unei mize financiare limitate.
În încheiere, recomandăm calea judiciară drept modalitatea optimă pentru recuperarera compensațiilor acordate pentru prejudiciile produse pasagerilor de anularea sau întârzierea zborurilor. Acțiunea în justiție constă în încadrarea corectă în prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, iar șansele de succes sunt maximizate prin redactarea pertinentă a acțiunii introductive. Astfel, se evită posibilele compromisuri rezultate din acceptul pasagerului oferit tranzacției propuse de operatorul aerian, doar pentru că această modalitate ar putea fi cea mai rapidă, cu consecința recuperării parțiale a prejudiciului suferit de pasager. În egală măsură, procedura judiciară oferă întreaga transparență asupra cheltuielilor înaintate de pasager și recuperate efectiv, alături de compensația prevăzută de normele europene aplicabile.
Acest articol a fost pregătit, pentru Blogul Costaș, Negru & Asociații, de av. Iulia Domnici din Baroul Arad.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 20 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
