Având în vedere ultimele evenimente ce au avut loc în aeroporturile din întreaga lume, constând în miile de curse aeriene amânate sau chiar anulate din cauza lipsei de personal și a cererii mari, la care se adaugă haosul provocat de grevele tot mai dese, dar și problemele cu bagajele pierdute ori cu documentele de călătorie, vă vom prezenta în cele ce urmează o soluție favorabilă pronunțată de Tribunalul Arad în ceea ce privește situația unui zbor anulat.
În cadrul acestui litigiu recent finalizat cu succes, gestionat de societatea noastră, am solicitat acordarea compensațiilor prevăzute de Regulamentul 261/2004, ca urmare a anulării unui zbor cu ruta Amsterdam-Zanzibar.
Facem de la început cunoscut faptul că în cazul în care un zbor este anulat de către un operator de transport aerian, pasagerii pot solicita o compensație din partea operatorului.
Conform art. 5 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene, anularea zborului oferă dreptul pasagerului la o indemnizație în valoare de 600 euro. Subliniem faptul că nu ne-am aflat în situația de excepție de la punctul 2 al aceluiași text legal, ce prevede că nu se acordă indemnizația în cazul în care pasagerii sunt informați despre această anulare cu mai puţin de șapte zile înainte de ora de plecare.
Menționăm totodată că noțiunea de „anulare” prevăzută la articolul 2 litera (l) din Regulamentul referit acoperă și cazul unei aeronave care decolează, dar dintr-un motiv oarecare este ulterior obligată să revină la aeroportul de plecare unde pasagerii aeronavei respective sunt transferați pe alte zboruri.
Foarte pe scurt, situația clienților pe care i-am reprezentat se prezintă în felul următor:
În data de 28 februarie 2021 au decolat din Amsterdam cu destinația finală Zanzibar cu zborul KL 0515. Pe parcursul zborului, după ce au trecut peste spațiul aerian grecesc, au fost anunțați de către echipajul aeronavei că pilotul a lovit un stol de păsări și că este nevoit să întoacă aeronava pe aeroportul din Amsterdam.
În suplimentarea informațiilor primite au fost anunțați că motorul este în continuare funcțional și că din punct de vedere tehnic avionul poate ajunge cu succes până în Zanzibar. În ciuda acestui fapt, în justificarea întoarcerii către Amsterdam, li s-a spus că nu sunt disponibili mecanici în Zanzibar care să poată efectua reparațiile necesare avionului, acesta nefiind apt să parcurgă distanța Zanzibar – Amsterdam în lipsa reparațiilor.
După acest anunț au zburat înapoi către Amsterdam 3 ore și jumătate unde au fost așteptați de o altă aeronavă, ajungând la destinația finală, în Zanzibar, cu o întârziere de aproximativ 8 ore.
Inițial, prima instanță de judecată a calificat coliziunea dintre stolul de păsări și aeronavă în care se aflau pasagerii ca fiind un „eveniment excepțional” care nu a putut fi evitat, în pofida faptului că operatul aerian nu a demonstrat că au fost adoptate toate măsurile posibile și a dispus respingerea cererii de chemare în judecată pe care am formulat-o.
Instanța de apel, însă, a urmat optica jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-549/07 Friederike Wallentin‑ Hermann împotriva Alitalia – Linee Aeree Italiane SpA), ce prevede că articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr.261/2004 trebuie interpretat în sensul că o problemă tehnică precum cea pusă în discuție în litigiul principal, care a survenit inopinat, care nu poate fi imputată unei întrețineri deficitare și care nici nu a fost descoperită în timpul unei operațiuni obișnuite de întreținere, nu intră în sfera noțiunii „împrejurări excepționale” în sensul acestei dispoziții.
Este de la sine înțeles faptul că necesitatea întoarcerii pe aeroportul din Amsterdam pentru a se efectua verificarea tehnică a daunelor suferite de aeronavă a intervenit abia după momentul coliziunii acesteia cu un stol de păsări și că indiferent de modalitatea de abordare este imposibil de susținut că acest lucru nu ar fi putut fi evitat prin depunerea tuturor diligențelor necesare de către personalul calificat pentru a realiza efectuarea controlului de rutină, întrucât, existența unei legături de tipul cauză-efect este plasată temporal ulterior inițierii zborului de către compania aeriană.
Mai mult decât atât, faptul că un operator de transport aerian a respectat normele minime de întreținere a unei aeronave nu poate să fie un argument suficient pentru a se dovedi că acest operator de transport a luat „toate măsurile posibile” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pentru a putea fi exonerat de obligația de compensare prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (c) și de articolul 7 alineatul (1) din acest Regulament.
Articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004, raportat la art. 14 din același Regulament trebuie interpretat în sensul că „măsurile rezonabile” pe care un operator de transport aerian are obligația să le adopte pentru a reduce și chiar pentru a preveni riscurile de coliziune cu o pasăre și pentru a se exonera astfel de obligația de compensare a pasagerilor, includ recurgerea la măsuri de control preventiv privind existența păsărilor menționate, cu condiția ca, în special pe plan tehnic și administrativ, asemenea măsuri să poată fi efectiv adoptate de acest operator de transport aerian, aceste măsuri să nu îi impună sacrificii care nu pot fi asumate în raport cu capacitățile întreprinderii sale, iar operatorul de transport vizat să fi demonstrat că măsurile menționate au fost efectiv adoptate în ceea ce privește zborul vizat de coliziunea cu o pasăre, instanței revenindu-i sarcina de a se asigura că aceste condiții sunt îndeplinite.
Ținând cont de faptul că interpretarea textului legal invocat sugerează faptul că aceste demersuri trebuie parcurse înainte de momentul efectiv al inițierii zborului, argumentul adus în susținerea faptului că aeronava a fost nevoită să revină pe aeroportul din Amsterdam din cauza unor defecțiuni tehnice ce nu puteau fi prevăzute sau prevenite de compania aeriană este irelevant, mai ales din pricina faptului că prin depunerea tuturor diligențelor necesare și prin utilizarea concretă a unor tehnologii speciale, riscul coliziunii ar fi putut fi evitat sau cel puțin diminuat.
În motivarea hotărârii Tribunalul Arad a ținut cont și de cuprinsul unei altei decizii (Cauza C-257/14 Corina van der Lans împotriva Koninklijke Luchtvaart Maatschappij NV (KLM Royal Dutch Airlines) de referință, pe care am invocat-o prin apelul formulat, pronunțată împotriva aceleiași companii aeriene, tot de către Curtea Europeană de Justiție, ce prevede la punctul 18, subpunctul 5, faptul că nici coliziunile cu păsări și nici cele cu nori de cenușă nu pot fi considerate evenimente excepționale, în sensul punctului 23 din hotărârea Wallentin-Hermann, deoarece ambele exemple se circumscriu sintagmei «inerent exercitării normale a activităților operatorului de transport aerian» care este interpretată sistematic în deciziile date în primă instanță ca însemnând «legat de activitățile normale ale transportatorului aerian».
Prin urmare, Tribunalul Arad a constatat că operatorul de transport aerian nu a făcut dovada că anularea zborului a fost cauzată de circumstanțe extraordinare care nu ar fi putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile și a admis la data de 16.06.2022, apelul pe care societatea Costaș, Negru și Asociații l-a formulat pentru clienții săi, obligând operatorul aerian la plata unei compesații de 600 euro pentru fiecare reclamant.
Reprezentarea clienților a fost asigurată de av. Diana Badiu din cadrul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 13 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.