Dreptul urbanismului și construcțiilor

Deşi numărul litigiilor și problemelor juridice circumscrise domeniului de specializare Urbanism și autorizarea construcțiilor creşte constant, numărul profesioniştilor care oferă consultanţă şi asigură reprezentarea juridică în acest domeniu este restrâns. Echipa Costaş, Negru & Asociaţii are o bogată experienţă în acest domeniu, partenerii societății având colaborări de durată în domeniul dreptului public, iar Florina Negru fiind înscrisă în Registrul Urbaniștilor din România.

Serviciile pe care societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații le oferă includ:

– consultanţă juridică pentru dezvoltarea proiectelor imobiliare (inclusiv pentru întocmirea şi depunerea documentaţiilor urbanistice, obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor solicitate de lege sau de autorităţile publice sau evaluarea legalității unor proiecte deja aprobate pentru determinarea riscurilor de anulare);

– consultanță, asistență și reprezentare juridică în litigiile referitoare la obținerea acordului vecinilor în vederea obținerii autorizațiilor de construire;

– asistenţă şi reprezentare juridică în litigiile cu autorităţile administraţiei din domeniul Urbanism și autorizarea construcțiilor (litigii referitoare la acordarea unor avize și autorizații; litigii referitoare la contestarea planurilor și documentațiilor urbanistice; litigii referitoare la contestarea actelor de autoritate emise în domeniu);

– asistenţă şi reprezentare juridică în materie contravenţională (contestaţii amenzi aplicate de autorităţile adminstraţiei publice centrale şi locale în domeniul construcțiilor);

– asistență și reprezentare juridică în litigiile referitoare la demolarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației de construire.

În egală măsură, Costaş, Negru & Asociaţii poate oferi consultanţă şi asistenţă juridică în procedurile administrative şi în relaţia cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în contextul dezvoltării unor proiecte de rebranding sau amenajare. Echipa noastră poate structura din punct de vedere juridic inclusiv activitatea de management al unor asemenea proiecte, participând activ la negocierea şi supravegherea executării oricăror contracte comerciale.