TVA. Buna-credință a contribuabilului verificat și inexistența obligației sale de a-și verifica permanent și sistematic partenerii comerciali

Societatea civilă de avocați Costaș, Negru și Asociații a obținut o nouă victorie în lupta pentru apărarea drepturilor contribuabililor în fața abuzurilor administrațiilor fiscale. În speță, după mai bine de trei ani și două cicluri procesuale parcurse, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre definitivă, marcând finalul unui litigiu complex, în care s-au pus o serie de probleme juridice pe care le vom analiza punctual în cele ce urmează.

Societatea vizată de inspecția fiscală în anul 2015 a contestat actele emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, considerându-se nedreptățită ca urmare a ignorării de către echipa de inspecție fiscală și organul de soluționare a contestațiilor a unor modificări legislative, respectiv a principiilor expuse de-a lungul mai multor decenii de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materie fiscală.

Prima problemă ridicată în acest litigiu a fost nelegalitatea stabilirii unor obligații fiscale suplimentare în materia impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru situația unor lucrători ai societății verificate, detașați în Germania și Ungaria. În fapt, echipa de inspecție fiscală a recalificat veniturile obținute de salariații societății pe durata detașării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, procedând la calcularea unor obligații fiscale suplimentare în sarcina societății angajatoare. Aceasta în ciuda existenței Legii nr. 209/2015, prin care au fost amnistiate obligațiile fiscale stabilite în asemenea situații, anterior datei de 1 iulie 2015. Merită precizat în acest context faptul că perioada inspectată era anterioară momentului prescris de lege, fiind întrunite premisele aplicării dispozițiilor Legii nr. 209/2015.

Prin decizia nr. 855/2018, Curtea de Apel Alba Iulia se pronunță asupra acestei probleme, constatând că motivul primordial de anulare a actelor administrative atacate față de problema impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale este incidența Legii nr. 209/2015. În hotărârea sa, Curtea analizează pe larg problematica detașării în contextul legislației naționale, observând deficiențele de aliniere a normelor naționale la legislația unională. Astfel, instanța face trimitere expresă la expunerea de motive a inițiatorului proiectului legislativ care prevedea amnistierea obligațiilor fiscale în această materie. Curtea de Apel Alba Iulia accentua astfel că interpretările diferite apărute în legătură cu natura indemnizației de delegare/detașare plătite de agenții de muncă temporară au determinat necesitatea adoptării legii de amnistie fiscală.

Pentru a aplica dispozițiile art. 2 din Legea nr. 209/2015, instanța a analizat raportul juridic dintre contribuabil și angajații săi detașați, ca mai apoi să verifice dacă a existat o recalificare a raportului juridic printr-un act administrativ-fiscal. În primul rând, societatea în discuție era un contribuabil român, care avea în principal încheiate contracte individuale de muncă cu lucrătorii detașați. Acești lucrători erau trimiși pentru a exercita atribuții de serviciu pe teritoriul unui alt stat, oferindu-li-se o indemnizație de delegare sau detașare. În al doilea rând, s-a constatat faptul că prin decizia de impunere, inspectorii fiscali recalificau sumele primite cu titlu de indemnizație în venituri de natură salarială. Ulterior, echipa de inspecție fiscală a stabilit obligații suplimentare în raport de noua calificare a veniturilor primite de lucrătorii în discuție, imputând societății faptul că nu a reținut și virat către bugetul de stat impozit pe venit și contribuții sociale.

A doua problemă analizată în litigiu a fost situația TVA stabilită suplimentar în sarcina societății verificate, ca urmare refuzului de a recunoaște dreptul de deducere aferent unor tranzacții cu tranzacții cu parteneri comerciali al căror cod de TVA a fost anulat. Pornind de la vasta jurisprudență a Curții de Justiție a Uninii Europene, avocații societății civile de avocați Costaș, Negru și Asociații au criticat soluția propusă de A.J.F.P. Hunedoara încă din momentul prezentării obiecțiunilor față de proiectul de raport de inspecție fiscală. La momentul formulării contestației și a acțiunii în contencios fiscal, societatea a făcut trimitere expresă la hotărârea Curții de Justiție în afacerea C-438/09, Bogusław Juliusz Dankowski.

Chestiunea anulării codului de TVA a furnizorilor a fost tranșată în cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 679/2018 a Tribunalului Hunedoara, menținută de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr.  63/2019, definitivă. Tribunalul Hunedoara a apreciat că obligația impusă contribuabilului de către fisc, de a realiza permanent verificări față de partenerii comerciali, apare ca fiind excesivă și în disonanță cu interpretarea dată de instanța europeană. Judecătorul fondului a subliniat că din moment ce nu s-a făcut dovada că societatea avea cunoștință de anularea codului de TVA a partenerilor comerciali, nu poate fi privată de exercitarea dreptului de deducere. În același context, instanța a avut o abordare extrem de fermă în raport de lipsa probelor din dosarul depus de către organele fiscale în ceea ce privește disponibilitatea mențiunilor în discuție în sistemul VIES, la data când au debutat relațiile comerciale dintre parteneri.

Respingerea recursului împotriva sentinței amintite anterior marchează o nouă filă importantă în lupta contribuabililor de bună-credință împotriva practicilor abuzive de angajare a unei răspunderi de tip obiectiv în materie fiscală. Remarcăm faptul că tot mai multe instanțe naționale utilizează ca principal punct de reper jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia teoriei părții inocente. Asupra acestor chestiuni fiscul mai are încă de reflectat, pașii făcuți de către administrație pentru a asimila aceste noțiuni fiind încă timizi și rari.

Toate detaliile despre ariile de practică și avocații societății Costaș, Negru & Asociații pot fi identificate pe pagina noastră web, la adresa https://www.costas-negru.ro.

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.