Prezentul articol își propune să abordeze succint, dar de o manieră complexă o noutate în materia răspunderii civile a jurnaliștilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abordat dintr-o perspectivă nouă dreptul la exprimare consacrat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – aceea a dreptului de a fi uitat.
Prezenta temă a implicat discuții contradictorii din perspectiva analizării echilibrului just între libertatea de exprimare a presei și dreptul particularului la reputație, drepturi care se pot afla în coliziune. Prin urmare, dreptul jurnaliștilor poate fi încălcat sau chiar invalidat de către un alt drept – dreptul la reputație.
Preliminar, drepturile fundamentale care fac obiectul prezentului articol sunt consacrate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (articolele 8 și 10), Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (articolul 17), iar nu în ultimul rând, Constituția României (articolele 26 și 30).
Curtea, cu alte ocazii, a stabilit principii relevante pentru a aprecia dacă este sau nu necesară o ingerință în libertatea de exprimare a jurnaliștilor, identificând astfel o serie de principii în contextul echilibrării libertății de exprimare și dreptului la reputație.
Aceste criterii sunt următoarele :
- Contribuția la o dezbatere de interes general;
- Notorietatea persoanei în cauză;
- Comportamentul persoanei vizate față de mass-media;
- Modalitatea de obținere a informațiilor și veridicitatea acestora;
- Severitatea sancțiunii aplicate reclamantului.
Mai mult, întrucât nu este permis într-o societate democratică o libertate absolută a cuvântului, amintim că în materia răspunderii exercitării libertății de exprimare, protecția oferită ziariștilor de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este subordonată condiției ca părțile în cauză să acționeze cu bună-credință astfel încât să ofere informații exacte și demne de încredere potrivit deontologiei jurnalistice.
Prezenta cauză a debutat cu un articol publicat referitor la o bătaie, urmată de o înjunghiere, care a avut loc într-un restaurant. Reclamantul a fost un redactor-șef al unui ziar online dintr-un oraș din Pescara. Articolul menționa Decizia șefului autorității de poliție de a închide restaurantele pentru douăzeci de zile. Totodată s-a menționat numele persoanelor implicate (doi frați, V.X. și U.X., și fii lor, A.X. și B.X.), precum și posibilul motiv de luptă, oferind astfel detalii despre procesul penal aferent, respectiv reținerea și arestarea celor doi implicați.
În luna septembrie a anului 2010, unul dintre participanții la luptă, V.X., i-a transmis o notificare reclamantului prin care a solicitat ca articolul să fie eliminat de pe internet. Când reclamantul a refuzat, a procedat la introducerea procedurii la instanțele interne la finele anului. În ședința din 23 mai 2011, reclamantul a indicat că a eliminat de la indexare articolul în ceea ce privește procedura penală în cauză, în vederea soluționării cauzei.
În ianuarie 2013, instanța națională a reținut că accesul facil prin internet la informațiile privind procesul penal în perioada martie 2008-mai 2011 (momentul când articolele indexate au fost eliminat) încalcă dreptul reclamantului la reputație. S-a acordat despăgubiri de 5.000 EUR pentru fiecare reclamant.
La 7 decembrie 2016, reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care a susținut că i-a fost încălcat dreptul de a transmite informații în temeiul articolului 10.
În luarea hotărârii, Curtea a apreciat că nu se contestă între părți libertatea de exprimare a reclamantului, astfel cum este garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Deși deciziile instanțelor naționale au intervenit în drepturile reclamantului prevăzute de art. 10, această ingerință a fost în scopul protejării ,,reputației sau drepturilor altora” și a avut un scop legitim.
Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Curtea a ținut cont de faptul că speța a implicat doar o eliminare a indexării a documentelor în ceea ce privește latura penală, iar nu și o ștergere definitivă a articolelor de știri publicate în presă sau anonimizarea articolului online.
Raportându-se la principiile enumerate mai sus în prezentul articol, s-a conchis că există două trăsături care caracterizează speța de față, respectiv perioada de timp pentru care articolul a fost păstrat online și impactul acestuia asupra dreptului persoanei în cauză de a-i fi respectată reputația, dar nu în cele din urmă, calitatea de persoană privată care nu acționează într-un context public ca persoană politică sau publică.
Prin concluziile sale, Curtea a reținut că jurisdicțiile interne au acționat corepunzător atunci când au constat că reclamantul a încălcat dreptul lui V.X. la respectarea reputației sale în virtutea prezenței continue pe internet a articolului atacat și prin omiterea eliminării indexării acestuia, constituind astfel o restrângere justificată a libertății sale de exprimare, în consecință, nu a existat nicio încălcare a articolului 10 din Convenție.
În continuare, apreciem că aceasta este primul caz în care CEDO a luat în considerare problema eliminării arhivelor de ziare online. Prin urmare, Curtea a concluzionat că dreptul la reputație al unei persoane acuzate că a săvârșit o infracțiune a depășit dreptul ziarului de a continua să pună la dispoziție o știre despre incidentul care a condus la arestare și acuzare.
Astfel, Curtea a acordat o pondere considerabilă argumentelor conform cărora V.X. nu era o persoană publică și nu acționa într-un „context public”. În plus, notificarea transmisă nu avea ca scop eliminarea articolului, ci doar o eliminare a arhivelor de pe internet.
Prin urmare, până la acest moment, cererile de eliminare a arhivelor de pe internet au fost direcționate aproape exclusiv către motoarele de căutare. Această hotărâre demonstrează clar că eventuale acțiuni împotriva editorilor primari care întrețin arhive online vor avea succes.
