Ca profesioniști ai dreptului, nu este prima dată când ni se întâmplă ca, într-o procedură judiciară cu iz de hotărâre favorabilă, partea adversă să ne opună brusc screenshot-uri din aplicații telefonice de mesagerie. Acestea cuprind conversații purtate cu clienții noștri, apte să încline balanța în favoarea ei. De obicei, vizualizăm pentru prima dată aceste conversații la termenul de judecată pe fond și sub egida art. 254 alin. (2) pct. 4 Cod procedură civilă, astfel că tot ce ne rămâne de făcut este să concluzionăm asupra lor … în scris.
Într-un litigiu de drept civil contractual gesionat de societatea noastră, conversațiile de pe o aplicație de mesagerie au cântărit atât de mult comparativ cu alte probe, încât au condus la obținerea unei soluții diametral opuse în apel. Însă, printr-o hotărâre inedită obținută la Curtea de Apel Cluj, instanța a dat prevalență argumentelor de drept, sens în care a admis recursul nostru incident împotriva considerentelor prin care a fost reținută încheierea unui contract de împrumut în baza unor conversații purtate pe o aplicație de mesagerie.
În speță, clienta noastră a fost chemată în judecată de către un fost angajat, care îi solicita o sumă consistentă cu titlu de restituire împrumut acordat societății. În probațiune, reclamantul a depus un extras de cont care atesta efectuarea unei plăți prin virament bancar, de către aceasta, în contul unei societăți terțe de litigiu, partener comercial (și) al clientei noastre. Plata purta mențiunea „contravaloare factură”.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că nu este îndeplinită condiția de validitate a remiterii bunului, pentru a fi considerat valabil încheiat contractul de împrumut. A respins, așadar, acțiunea reclamantului.
Tribunalul Specializat Cluj a reținut, în apel, în baza unor conversații purtate pe o aplicație de mesagerie care … nu păreau să aibă legătură cu speța, că între societatea pârâtă și reclamantă a fost încheiat un contract de împrumut, în temeiul căruia aceasta din urmă ar fi creditat societatea. Pentru a reține astfel, instanța de apel a expus, în esență, următoarele motive:
- suma a fost folosită pentru stingerea unei obligații a pârâtei față de un terț;
- contul reclamantului a fost alimentat de către o altă persoană cu o anumită sumă, iar reclamantul, în aceeași zi, a achitat suma în contul societății terțe, chiar dacă cu titlu de „contravaloare factură”;
- a fost dovedită în speță îndeplinirea condiției de validitate a contractului de împrumut constând în remiterea sumei de bani către împrumutat, conform art. 2158 alin. (1) Cod civil, întrucât ar exista remitere a sumei către împrumutat atunci când împrumutătorul a pus la dispoziția împrumutatului obiectul împrumutului, deci atunci când împrumutatul are drept de dispoziție asupra sumei împrumutate, irelevant de existența unei remiteri materiale;
- în speță, din moment ce suma ar fi fost folosită de către reclamantă, cu acordul societății pârâte, pentru stingerea datoriei acesteia din urmă … față de un terț, se poate reține că societatea pârâtă ar fi avut drept de dispoziție asupra sumei împrumutate de la momentul împrumutului (echivalat cu momentul conversației purtate pe aplicația de mesagerie), mandatând apoi reclamantul să efectueze plata pentru a stinge o datorie a societății.
În esență, instanța de apel a considerat valabil încheiat contractul de împrumut, împrejurare care se desprindea din conversațiile de pe aplicația de mesagerie, din sincronizarea plăților prin virament bancar și din existența unui drept de dispoziție al societății pârâte asupra sumei care … niciodată nu a trecut prin patrimoniul ei. Singurul motiv pentru care a respins apelul reclamantului a fost acela că prezumtivul contract de împrumut nu cuprindea un termen de restituire, astfel că restituirea nu putea fi obținută în acest cadru procesual. I s-a indicat reclamantului, de către instanță, calea ordonanței președințiale pentru stabilirea unui termen de restituire, pe care a și promovat-o în ultima zi a termenului de prescripție aferent unui astfel de demers.
Apelantul – fost angajat al societății – a avut în față o soluție nefavorabilă, bazată pe o motivare favorabilă. În aceste condiții, a ales să formuleze, în paralel cu cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale, recurs împotriva soluției din apel, cu motivarea că ar fi solicitat implicit, prin acțiunea introductivă, stabilirea unui termen de restituire. La rândul ei, clienta noastră a decis să formuleze recurs incident împotriva considerentelor instanței de apel, sens în care a urmărit schimbarea motivării în sensul reținerii inexistenței încheierii valabile a unui contract de împrumut. În ipoteza admiterii recursului incident împotriva considerentelor, cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale ar fi paralizat.
Curtea de Apel Cluj a achiesat pe deplin raționamentului nostru și a admis recursul incident împotriva considerentelor enunțate de Tribunalul Specializat Cluj, reținând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă. În motivare, a reținut următoarele:
Contractul de împrumut este un contract real în sensul stabilit de art. 1174 alin. (4) Cod civil. Potrivit acestor prevederi, un contract are caracter real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului. Din dispozițiile art. 2158 alin. (1) Cod civil rezultă fără putință de tăgadă că împrumutul de consumație, în temeiul căruia recurenta principală și-a formulat acțiunea împotriva clientei noastre, reprezintă un contract real; aceasta deoarece, pentru încheierea sa valabilă, este nevoie ca împrumutătorul să remită împrumutatului (nu altcuiva!) o sumă de bani.
O aplicare corectă a prevederilor art. 2158 alin. (1) Cod civil conduce la concluzia irefragabilă că remiterea are loc între împrumutător și împrumutat. În speță însă, remiterea sumei de bani care se solicită cu titlu de restituire împrumut, a fost realizată între reclamantă și o persoană juridică distinctă de clienta noastră.
Odată constatat faptul că remiterea unei sume de bani a fost realizată între recurenta principală și un terț de litigiu, este invalidată încă din fașă teza că ar fi existat între părțile din litigiu un contract de împrumut. Societății nu i-a fost remisă nicio sumă de bani din partea reclamantului, motiv pentru care condiția de validitate a împrumutului de consumație de care se prevalează aceasta din urmă, reclamată de art. 2158 alin. (1) coroborat cu art. 1174 alin. (4) Cod civil, nu este îndeplinită. Pe cale de consecință, nu există contract de împrumut încheiat între părțile litigiului și, deci, nici vreo obligație a societății de restituire a sumei.
S-a observat o gravă eroare de raționament judiciar săvârșită de către Tribunalul Specializat Cluj. Observăm, în context, că instanța de apel a considerat că discuțiile prealabile remiterii sumei de bani din contul reclamantului în contul societății terțe (conversațiile de pe aplicația de mesagerie) formează acordul de voințe în sensul acordării unui împrumut – nimic mai greșit! Contractele reale produc efecte juridice, deci se încheie în mod valabil, doar la data predării în sensul remiterii materiale a bunurilor.
Înțelegerile prealabile remiterii bunurilor, în cazul particular al contractelor de împrumut, au cel mult valoarea unei simple promisiuni de a încheia contractul real de împrumut, fără a echivala cu contractul de împrumut în sine, pentru care trebuie îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de validitate: consimțământ + obiect + cauză + tradițiune, astfel cum reclamă art. 2158 alin. (1) coroborat cu art. 1174 alin. (4) Cod civil.
Așa cum nu a fost exprimat un consimțământ al societății pârâte la încheierea unui contract de împrumut, nu a fost asumată niciodată o obligație de restituire a unei sume de bani prezumtiv acordată cu titlu de împrumut de către reclamantă.
În ambianța acestor motive, Curtea de Apel Cluj a casat decizia recurată a Tribunalului Specializat Cluj și a înlocuit considerentele instanței de apel, reținând faptul că nu a fost valabil încheiat un contract de împrumut. După trei ani de muncă și două soluții diametral opuse, salutăm o hotărâre definitivă dată cu înțelegerea esenței unui astfel de contract. Litigiul a fost gestionat de o echipă de avocați formată din av. dr. Cosmin Flavius Costaș din Baroul Arad și av. Irina Galiș din Baroul Cluj.
