31
mai2018

Ecotaxă de 2,6 milioane lei anulată de Curtea de Apel Cluj

Ecotaxă. Fond de Mediu. Anulare. Tehnologia oxobiodegradabilă vs. tehnologia hidrobiodegradabilă. Biodegradabilitate. Probaţiune (Curtea de Apel Cluj, sentinţa civilă nr. 603 din 13 decembrie 2013)

Societatea Goldplast SA Bistriţa a obţinut la Curtea de Apel Cluj o victorie importantă împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu, respectiv anularea unei decizii de impunere pentru suma de 2.613.925 RON reprezentând ecotaxă pentru sacoşele din plastic confecţionate folosind tehnologia oxobiodegradabilă în anul 2009. Pe întreg parcursul procedurii, societatea a fost reprezentată de Costaş, Negru & Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi.

Litigiul a fost generat de modificările legislative survenite în vara anului 2008, prin intermediul O.G. nr. 25/2008 de modificare a O.U.G. nr. 196/2005, care au introdus în România, cu începere de la 1 ianuarie 2009, obligaţia de plată a unei ecotaxe. În esenţă, suma de 0,2 RON trebuia achitată de producători sau importatori pentru fiecare sacoşă din plastic de tip sacoşă – banană, cu mâner aplicat sau maieu, în condiţiile în care sacoşa nu era confecţionată din materiale biodegradabile. Prin valoarea ei şi mai ales prin aşezarea întregii sarcini fiscale asupra producătorilor, industria românească producătoare de mase plastice a fost afectată semnificativ. În aceste condiţii, producătorii autohtoni s-au orientat spre identificarea unor soluţii tehnice şi tehnologii care să le permită crearea unor sacoşe din materiale biodegradabile.

Goldplast SA Bistriţa, un producător important pe piaţa de profil, a utilizat tehnologia oxobiodegradabilă, folosind în procesul de producţie aditivi de ultimă generaţie care permiteau ca produsul finit (sacoşa din plastic) să se descompună în dioxid de carbon, biomasă şi apă. Conform opiniei expertale administrate în cauză, tehnologia oxobiodegrabilă implică utilizarea unei cantităţi mici de aditiv (ex. săruri de magneziu, mangan, cobalt, nichel, fier) introdus în procesul de producţie al ambalajelor. Acest aditiv fin dispersat în matricea polimerică a plasticului are proprietatea de a transforma un produs inert la biodegradare, cum este polietilena, într-un produs care este biodegradabil, practic un plastic care se biodegradează într-un timp relativ scurt de 6 – 24 luni, la groapa de gunoi (spre deosebire de plasticul tradiţional, pentru care degradarea poate dura zeci şi sute de ani).

Prin acte normative cu caracter secundar, legiuitorul naţional a acordat însă prevalenţă tehnologiei hidrobiodegradabile, bazată în esenţă pe producţia de mase plastice din componente naturale (ex. polimeri din amidonul extras din porumb, cartofi) şi managementul gunoiului în instalaţii de compost industrial. Mai mult, în România nu exista nicio posibilitate ca un laborator să confirme ştiinţific caracterul biodegradabil al unei sacoşe de plastic, produselor hidrobiodegradabile fiindu-le aplicată o prezumţie de conformitate cu un standard în domeniu.

În condiţiile stabilirii cu titlul de ecotaxă şi debite accesorii a unei sume semnificative, Goldplast a înţeles să conteste decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală al Administraţiei Fondului pentru Mediu prin dezvoltarea următoarei linii de argumentare:

Produsele realizate prin utilizarea tehnologiei oxobiodegradabile respectă exigenţele esenţiale cuprinse în Anexa II, pct. 3 d) din Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, care defineşte „ambalajele biodegradabile” ca ambalajele ale căror deşeuri sunt de o asemenea natură încât pot să suporte descompunerea fizică, chimică, termică sau biologică, astfel încât majoritatea composturilor finisate se descompun, în cele din urmă, în bioxid de carbon, biomasă şi apă. Conform raportului de expertiză administrat în cauză, produsele fabricate de Goldplast îndeplineau aceste exigenţe.

Legiuitorul român a acordat prevalenţă tehnologiei hidrobiodegradabile, ceea ce crează o barieră tehnică în calea liberei circulaţii a mărfurilor (sens în care poate fi valorificat un principiu al liberei circulaţii a tehnologiilor).

Prin lipsa unui laborator naţional care să poată verifica în ce măsură o sacoşă din plastic a fost fabricată cu respectarea exigenţelor fundamentale ale Directivei 94/62/CE, România a făcut practic imposibilă sarcina probei pentru comercianţii care utilizau tehnologia oxobiodegradabilă în procesul de producţie a sacoşelor din plastic.

Sentinţa Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 603 din 13 decembrie 2013, în curs de motivare, reprezintă o confirmare a poziţiei exprimate de Goldplast şi, finalmente, o sancţiune pentru conduita Administraţiei Fondului pentru Mediu. Trebuie menţionat, în context, faptul că tocmai datorită vizibilităţii unor motive de nelegalitate flagrante, Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus în prealabil suspendarea executării deciziei de impunere contestate.

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.