19 octombrie 2017, Paper Consult, afacerea C-101/16, Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Ieri a fost o zi importantă pentru dreptul fiscal: Curtea a decis că legislația națională care privează automat contribuabilul de dreptul de deducere al TVA-ului în cazurile în care partenerul comercial este declarat contribuabil inactiv este incompatibilă cu Directiva 2006/112/CE. Explicația e finalmente simplă: contribuabilul are dreptul de a deduce TVA-ul plătit pentru achizițiile din amonte, iar pierderea acestui drept se poate face doar în condițiile în care se probează culpa contribuabilului verificat și participarea sa, activă sau pasivă, la un mecanism fraudulos.
Or, legislația, practica administrativă și jurisprudența fiscală națională sunt orientate în cu totul alt sens: contribuabilul este considerat un suspect de serviciu, iar simpla existență a unei relații cu un contribuabil inactiv activează o prezumție de vinovăție și privează automat contribuabilul de dreptul de a deduce TVA-ul, fără posibilitatea reală de a combate constatările fiscului.
Hotărârea Curții este în linia jurisprudenței anterioare (Mahagében și Peter Dávid, Stroy trans, Teleos) și în linia unei logici a Directivei 2006/112/CE, care nu vede în contribuabil o vacă bună de muls pentru a acoperi incapacitatea de colectare și de combatere a evaziunii fiscale cronicizată la nivelul ANAF (care nu colectează anual aproximativ 40% din TVA-ul care s-ar datora bugetului de stat).
De aici încolo, istoria trebuie rescrisă. În special în instanțele de contencios fiscal, care până acum au fost în mare majoritate susținătoare vehemente ale politicii incompatibile cu dreptul european promovate de fisc. Drept consecință, procesele-verbale și rapoartele de inspecție fiscală fără probe ar trebui să dispară și câteva mii de miliarde de lei obligații suplimentare determinate din burtă ar trebui anulate. Asta dacă nu carecumva vom avea din nou parte de interpretări mai mult decât originale ale instanțelor, pe baza hotărârii Paper Consult.
Întâmplător sau nu, ieri am obținut pentru un contribuabil la Curtea de Apel Cluj anularea unor obligații fiscale de aproximativ 26 miliarde lei vechi. Obligații stabilite pe aceeași matrice fie în relația cu contribuabili deveniți inactivi după ce au încheiat relațiile comerciale cu societatea, fie în relația cu contribuabilul R, „cel mai fictiv” dintre contribuabili, fără un leu stabilit în sarcină pentru că n-a fost găsit acasă.
Paper Consult e în fapt victoria contribuabililor inocenți, care au activitate, depun declarații fiscale și plătesc impozite și contribuții. Curtea ne spune că lor trebuie să le recunoaștem principial dreptul de deducere al TVA-ului și, la nivel de fisc și de instanțe, să nu le mai aplicăm o irefragabilă prezumție de vinovăție.
Noi la Costaș, Negru & Asociații vom continua să luptăm pentru clienții noștri, chiar cu riscul de a fi considerați nepopulari de unele completuri. Pentru simplul fapt că timpul pare să ne dea în mod repetat dreptate.