Societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații a finalizat recent cu succes un litigiu având ca obiect anularea unui ordin al Prefectului județului Arad de constatare a încetării de drept a mandatului unui consilier local (aflat în acel moment în funcția de viceprimar).
În fapt, acest ordin fusese emis automat de către Prefectul județului Arad, în urma unei cereri transmise prin e-mail de către partidul din care făcea parte viceprimarul și în baza atribuției conferite Prefectului de art. 12 din Legea nr. 393/2004.
În fața instanțelor de contencios administrativ, am reușit să demonstrăm faptul că ordinul Prefectului este nelegal, în condițiile în care:
-
- Hotărârea de excludere din partid nu fusese comunicată direct viceprimarului, ci doar Prefectului județului Arad.
- Viceprimarul-reclamant nu avusese nici măcar posibilitatea teoretică de a contesta excluderea sa din partid. Instanțele de contencios administrativ au subliniat faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 530/12.12.2013 a fost declarat neconstituțional art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 tocmai pentru că era blocat accesul la justiție pentru contestarea deciziei de excludere.
- Ordinul a fost emis în fapt de Subprefectul județului Arad, deși nu exista vreun act în baza căruia Prefectul să delege Subprefectului atribuția de a emite ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local.
- Cu adevărat caragialesc, ordinul Prefectului fusese emis cu o zi înainte de primirea e-mailului din partea partidului politic în cauză.
Pentru aceste motive, prin sentința civilă nr. 25/11.01.2018 a Tribunalului Arad și decizia civilă nr. 1266/11.06.2018 a Curții de Apel Timișoara s-a constatat nelegalitatea Ordinului Prefectului județului Arad.
Trebuie notat faptul că actuala procedură de constatare a încetării de drept a mandatului unui ales local, prin Ordin al Prefectului, prezintă multe deficiențe. Poate cea mai gravă problemă este însă interpretarea pe care Instituția Prefectului o dă textului, în sensul că nu ar fi necesare niciun fel de verificări privind realitatea excluderii dintr-un partid politic și caracterul definitiv al acesteia (după epuizarea căilor de atac interne și eventual a căilor de atac la instanța de contencios administrativ), Prefectul urmând să emită ordinul de constatare a încetării de drept la simpla solicitare a unui partid politic.
În mod evident, o asemenea excludere infirmată de către instanțele de contencios administrativ are și consecințe, urmând ca Prefectul, partidul politic și eventual consilierii locali care au procedat la demiterea subsecventă a viceprimarului să răspundă, material, pentru actele administrative prejudiciabile.
Din echipa societății care a asigurat reprezentarea au făcut parte av. dr. Cosmin Flavius Costaș, av. Lia Pricope, av. Maria Tușa și av. Alexandra Mureșan.