14
iun.2018

Obligații fiscale accesorii. Sancțiuni fiscale

Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la următoarea chestiune: În interpretarea dispoziţiilor art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se poate considera că dobânzile şi/sau majorările de întârziere au caracterul unor sancţiuni fiscale cărora li se poate aplica principiul proporţionalităţii, astfel cum C.J.U.E. a reţinut în cauza C-183/14 Salomie şi Oltean? (încheierea din 22 mai 2018) Ne face plăcere să anunțăm că acest lucru s-a petrecut într-un litigiu fiscal gestionat de Costaș, Negru & Asociații, în reprezentarea unui dezvoltător imobiliar persoană fizică din municipiul Cluj-Napoca.

Înalta Curte a segmentat practic cele trei întrebări propuse în următoarea formă:

  1. Majorările de întârziere, penalitățile de întârziere și dobânzile fiscale percepute contribuabililor în temeiul art. 119, 120 și 1201 din vechiul Cod de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2015, au caracterul unor “sancțiuni fiscale”, având în vedere:

(a) cuantumul acestor obligații fiscale accesorii în perioada relevantă;

(b) posibilitatea acumulării nelimitate în timp a obligațiilor fiscale accesorii asociate obligațiile fiscale principale de plată;

(c) scopul aplicării obligațiilor fiscale accesorii?

  1. Dobânzile fiscale, penalitățile de întârziere și penalitățile de nedeclarare percepute contribuabililor în temeiul art. 173 – 176 și art. 181 din noul Cod de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), cu începere de la 1 ianuarie 2016, au caracterul unor “sancțiuni fiscale”, având în vedere:

(a) cuantumul acestor obligații fiscale accesorii în perioada relevantă;

(b) posibilitatea acumulării nelimitate în timp a obligațiilor fiscale accesorii asociate obligațiile fiscale principale de plată;

(c) scopul aplicării obligațiilor fiscale accesorii?

III. Dispozițiile art. 119, 120 și 1201 din vechiul Cod de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), aplicabile în perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2015 și respectiv dispozițiile art. 173 – 176 și art. 181 din noul Cod de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), aplicabile cu începere de la 1 ianuarie 2016 permit, în lumina principiului proporționalității obligațiilor fiscale accesorii și a obligațiilor ce revin instanțelor naționale conform hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2015 în afacerea C-183/14, Salomie și Oltean, cu precădere par. 50 – 53 din hotărâre, ca instanțele de contencios fiscal să reducă obligațiile fiscale accesorii apreciate a fi “sancțiuni fiscale”, în ce cuantum și pe baza căror criterii?

Apreciem că această sesizare poate conduce la clarificarea aspectelor ce țin de regimul obligațiilor fiscale accesorii, în litigiile având ca obiect situația fiscală a dezvoltătorilor imobiliari persoane fizice subsecvente instituirii obligației de plată a TVA-ului.

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.