Pe măsură ce tehnologia evoluează și lumea devine mai dinamică, instrumentele financiare disponibile, precum cardurile ușor de obținut și de utilizat care permit plățile online, transferurile de bani, schimburile valutare cu costuri reduse și cumpărăturile rapide online sunt folosite de un număr mai mare de persoane. Dar, pe de altă parte, banii folosiți cu ajutorul acestor instrumente financiare pot fi de interes și pentru alții.
Mai precis, se pune o întrebare: pot fi urmăriți banii care trec printr-un cont REVOLUTionar asociat unui card de către creditorii posesorului cardului? Această întrebare este de un uriaș interes practic pentru România deoarece aceasta este o piață semnificativă pentru furnizorii unor asemenea facilități REVOLUTionare.
În sens general, o problemă de care se lovesc creditorii atunci când încearcă să își recupereze sumele datorate de debitori este aceea a executării silite. Executarea silită în România se referă la o procedură legală prin care un executor judecătoresc valorizează creanțele cuprinse de titlurile executorii, pentru a obține, în natură sau prin echivalent, îndeplinirea obligațiilor debitorului.
Această procedură este folosită atunci când o persoană sau o entitate nu îndeplinește voluntar o obligație stabilită printr-un titlu executoriu, cum ar fi o hotărâre judecătorească sau un contract. Executarea silită poate fi dispusă în diverse situații, precum recuperarea de creanțe, evacuarea unei locuințe sau recuperarea unor bunuri.
Procedurile de executare silită sunt reglementate de Codul de procedură civilă, începând cu art. 622 și sunt supuse într-o oarecare manieră controlului instanțelor judecătorești. Executorul judecătoresc este cel care implementează aceste proceduri și acționează la cererea creditorului, asigurându-se de îndeplinirea conformă și legală a tuturor actelor de executare în cadrul acestei proceduri.
Executarea silită poate implica, potrivit art. 624 din Codul de procedură civilă, urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți să răspundă, în condițiile legii, pentru obligațiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor, precum și predarea către creditori a bunurilor, prevăzute în titlul executoriu, ce sunt deținute fără drept de debitor.
Este important de menționat faptul că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu. De asemenea, veniturile și bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile și numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.
Fără a intra în prea multe detalii de procedură, trebuie precizat faptul că executarea silită poate fi demarată doar atunci când creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanțele cu termen, precum și cele condiționate nu pot fi puse în executare, însă pot participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului.
Revenind la urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, există o situație care ridică probleme în practică, anume poprirea. Sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, precum și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său sunt supuse urmăririi silite prin poprire.
Art. 781 alin. (2) din Codul de procedură civilă arată faptul că în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât și încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 729, dacă este cazul. Pentru a se recurge la această modalitate de executare silită, este necesară o cerere din partea creditorului, adresată executorului judecătoresc competent, care va proceda la poprirea sumelor de bani din conturile bancare ale debitorului, fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării silite.
Datorită evoluției tehnologiei, tot mai multe persoane au posibilitatea de a beneficia de conturi bancare deschise la instituții bancare străine, pe teritoriul unor state terțe membre ale Uniunii Europene. Practic, cei interesați pot să își deschidă un cont bancar într-o țară străină, fără a se deplasa fizic până în țara respectivă, doar prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță.
Aceste conturi bancare străine funcționează precum conturile bancare deschise la o instituție bancară din România, existând posibilitatea asocierii mai multor carduri de debit cu acestea, fie ele fizice sau mai nou chiar virtuale. Prin urmare, cei care își deschid asemenea conturi bancare pot cu ușurință să încaseze sume de bani, precum și să efectueze plăți, atât online cu cardul, cât și în magazine, dar și să efectueze retrageri de numerar de la terțe bancomate.
Într-o asemenea situație devine destul de îngreunată întreaga procedură a executării silite, întrucât poprirea sumelor de bani aflate în conturile deschise în țările străine, membre ale Uniunii Europene, nu se mai poate realiza conform procedurii instituite de Codul de procedură civilă din România. Această împrejurare se datorează faptului că autoritățile din România nu au competență asupra instituțiilor bancare străine, astfel conturile bancare deschise la aceste instituții sunt ferite de procedura executării silite demarate potrivit Codului de procedură civilă din România.
Atât creditorul, cât și executorul judecătoresc se pot prevala de prevederile aplicabile în România în această materie doar pentru executarea silită a bunurilor și a sumelor de bani din conturile bancare care se află pe teritoriul României. În cazul în care bunurile se află pe teritoriul unui alt stat membru, sau în cazul conturilor bancare deschise pe teritoriul altui stat membru, procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare. În acest sens, pentru poprirea conturilor deschise în țările străine membre ale Uniunii Europene, este nevoie să se procedeze la demararea procedurii executării silite aplicabile în aceste state, așa cum prevede și art. 20 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 805/2004 al Parlamentului European și Consiliului din 21.04.2004.
Așadar, procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare, nefiind posibilă demararea procedurii într-un stat, pentru executarea silită a bunurilor aflate pe teritoriul altui stat. Trebuie menționat faptul că o hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european se execută în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare. În acest sens, regulamentul amintit prevede la art. 20 alin. (2) o serie de obligații care îi revin creditorului, în vederea demarării procedurii executării silite.
Astfel, creditorul se obligă să furnizeze autorităților însărcinate cu executarea din statul membru de executare:
(a) o copie a hotărârii, care întrunește condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea;
(b) o copie a certificatului de titlu executoriu european, care întrunește condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea;
(c) după caz, o transcriere a certificatului de titlu executoriu european sau o traducere a acestuia în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care respectivul stat membru are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale procedurii judiciare a locului în care se solicită executarea, în conformitate cu legislația acestui stat membru, sau într-o altă limbă pe care statul membru de executare va declara că o poate accepta. Fiecare stat membru poate indica limba (limbile) oficială (oficiale) a(le) instituțiilor Comunității Europene, altele decât a(le) sa (sale), în care acesta acceptă ca certificatul să fie completat. Traducerea este certificată pentru conformitate de o persoană autorizată în acest sens în unul din statele membre.
În fine, problema apare atunci când aceste instituții bancare străine doresc să se extindă și pe teritoriul României, prin intermediul unor sucursale, demarând astfel toate procedurile necesare în vederea obținerii autorizării Băncii Naționale a României. Astfel, se ajunge în practică în situația în care aceste instituții bancare străine își înregistrează sucursale pe teritoriul României, care, din diverse motive care țin inclusiv de oportunitate, nu devin operaționale, astfel încât să administreze și să gestioneze conturile bancare deschise de cetățenii României la societatea străină mamă. Aceste sucursale ajung să aibă un rol pur administrativ, neavând atribuții în ceea ce privește relația dintre client și societatea mamă, astfel conturile deschise pe teritoriile statelor străine, membre ale Uniunii Europene, rămân în continuare în gestiunea instituțiilor bancare străine, nefiind administrate de sucursalele deschise în România.
Revenind la poprirea sumelor de bani aflate în aceste conturi străine, executarea silită poate fi demarată doar în baza Regulamentului CE nr. 805/2004 al Parlamentului European și Consiliului din 21.04.2004, nefiind permisă eludarea acestor prevederi prin emiterea unei adrese de înființare a popririi, în temeiul art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, adresată sucursalelor instituțiilor bancare străine, care se află pe teritoriul României.
Într-o asemenea situație, sucursalele aflate pe teritoriul României, care nu administrează și nu gestionează conturile bancare deschise pe teritoriul unui stat străin, nu au cum să dea curs solicitării de înființare a popririi. Astfel, se ajunge în practică la formularea unei cereri de validare a popririi, care se soluționează de instanța competentă. În acest sens trebuie menționat faptul că, potrivit art. 56 alin. (1) din Codul de procedură civilă, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată, iar conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în Registrul Comerțului din județul în care vor funcționa.
Desigur, potrivit art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Această ultimă sintagmă, dacă sunt constituite potrivit legii, are un rol important în prezenta discuție. Atunci când o sucursala este constituită strict în scop administrativ, fără a exista o delegare de atribuții, deci fără ca aceasta să dobândească drepturi și obligații specifice activității societății mamă, în legătură cu care se nasc anumite litigii, sucursala nu este constituită cu scopul de a se subroga societății mamă. Așadar, în lipsa unei delegări exprese cu privire la aceste drepturi și obligații, sucursala nu dobândește capacitatea procesuală de folosință.
Prin urmare, una dintre soluțiile întâlnite în practică este aceea de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință și de respingere a cererii de validare a popririi pentru aceste considerente.
În altă ordine de idei, cu ocazia soluționării acestei cereri, trebuie să se țină cont, pe lângă aspectele prezentate anterior, privind lipsa capacității procesuale de folosință și de faptul că ignorarea Regulamentului CE nr. 805/2004 al Parlamentului European și Consiliului din 21.04.2004 de către un particular mai poate fi scuzată, însă, atunci când inclusiv o autoritate ignoră acest regulament, sunt aduse grave atingeri drepturilor celor cărora regulamentul le conferă o oarecare protecție.
Prin urmare, ignorarea regulamentului este complet contrară dreptului unional, încălcând inclusiv un principiu constituțional, anume supremația dreptului european. Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Se arată la alin. (3) faptul că prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. În orice caz, conform alin. (4), Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Inclusiv la nivel unional este stabilit acest principiu al supremației dreptului unional. Așadar, potrivit art. 288, paragraful al doilea din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.
Trebuie observat faptul că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional[1].
În viziunea Curții, tratatele au creat un sistem juridic european care constituie parte integrantă a sistemelor juridice ale statelor membre și au un caracter obligatoriu pentru acestea. Odată cu crearea Comunităților Europene și apoi a Uniunii Europene, statele membre au transferat drepturile și obligațiile ce decurg din tratat de la sistemul lor juridic intern către cel al Uniunii, și-au limitat suveranitatea și au creat un corpus legislativ cu caracter obligatoriu atât pentru cetățenii lor, cât și pentru ele însele.
Prin urmare, statele membre nu pot adopta legi naționale care contrazic legislația Uniunii Europene, fără a pune sub semnul întrebării însuși temeiul juridic al Uniunii Europene. Dacă totuși fac acest lucru, legislația Uniunii Europene ar trebui să prevaleze asupra legilor naționale și să aibă întâietate în raport cu acestea în instanțele naționale ale țării în cauză.
Mai mult, principiul supremației dreptului unional se aplică tuturor actelor Uniunii Europene cu caracter obligatoriu, indiferent dacă acestea reprezintă legislație primară, cum ar fi tratatele, sau legislație secundară, cum ar fi directivele, regulamentele, deciziile sau jurisprudența CJUE. Acest principiu afectează toate actele naționale, indiferent de natura lor, fie ele regulamente, decizii, ordonanțe, sau acte emise de puterea executivă sau legislativă a unui stat membru, chiar dacă au fost adoptate ulterior actului Uniunii Europene în cauză[2], afectând inclusiv dispozițiile unei constituții naționale care contrazice dreptul unional[3].
Or, în acest context, ignorarea Regulamentului CE nr. 805/2004 al Parlamentului European și Consiliului din 21.04.2004 constituie o încălcare atât a Constituției României, cât și a dreptului unional, chestiune de care în practică nu se ține cont cu ocazia instituirii popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare deschise pe teritoriul altor state. Astfel, revine instanțelor naționale sarcina de a aplica în mod corect regulile de drept incidente în această situație și de a aplica cu precădere dreptul unional. Pe de altă parte, particularilor le revine sarcina de a se consulta în prealabil cu un avocat specializat în domeniu, pentru a determina care este cea mai bună strategie de abordat într-o situație precum cea descrisă anterior.
Pentru a concluziona, nu există nimic REVOLUTionar în procedura civilă română întrucât această procedură trebuie să respecte dreptul european și să urmeze calea legală pentru executarea silită a fondurilor gestionate prin intermediul unor instrumente financiare inovative.
Acest articol a fost pregătit, pentru blogul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații, de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta din Baroul Cluj, av. Clara Dohotar din Baroul București și av. dr. Cosmin Flavius Costaș din Baroul Arad.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 20 de avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
[1] CJUE, hotărârea din 9.03.1978, Amministrazione delle finanze dello Stato v Simmenthal (afacerea 106/77).
[2] CJUE, hotărârea din 9.03.1978, Amministrazione delle finanze dello Stato v Simmenthal (afacerea 106/77).
[3] CJUE, hotărârea din 17.12.1970, Internationale Handelsgesellschaft mbH împotriva Einfuhr- und Vorratsstelle für Getreide und Futtermittel. Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: Verwaltungsgericht Frankfurt am Main – Germania (afacerea 11-70), hotărârea din 12.04.1984, Wünsche Handelsgesellschaft GmbH & Co. împotriva Federal Republic of Germany. Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare Verwaltungsgericht Frankfurt am Main (afacerea 345/82).
