Deși un domeniu de nișă, dreptul modei beneficiază de o atenție sporită în cadrul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații. Expertiza noastră acoperă toți cei patru piloni ai dreptului modei – proprietate intelectuală, business și finanțe, comerț international și reglementări guvernamentale, respectiv drepturi și obligații civile.
Serviciile furnizate de Costaș, Negru & Asociații acoperă totalitatea nevoilor unei companii în curs de înființare sau deja înființată care activează în domeniul modei, astfel că putem asista și reprezenta în chestiuni precum (dar fără a ne limita la):
– constituirea societății și alinierea la reglementările naționale și internaționale în domeniu;
– securizarea și protecția drepturilor de proprietate intelectuală cu privire la brandul și produsele companiei;
– asistență juridică cu privire la contractele de investiții, de muncă, imobiliare și comerciale;
– asistență juridică pentru crearea unor rețele de distribuție în domeniul modei la nivel național, european și internațional (ex. produse cosmetice sau produse de vestimentație);
– asistență juridică în vederea alinierii la normele legale privind sustenabilitatea, siguranța produselor, confidențialitatea datelor.
Avocații nostri sunt pregătiți să asiste companiile sau particularii din domeniul modei încă din etapele incipiente și pe întreaga perioadă a desfășurării activității, oferind consultanță inclusiv în ceea ce privește atragerea de investiții, tranzacțiile societare sau executarea contractelor comerciale.