În urma unui efort de aproape 6 ani, echipa Costaș, Negru & Asociații a reușit să obțină, la 20 martie 2019, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima decizie de plafonare a obligațiilor fiscale accesorii în materie de TVA imobiliar.
În fapt, persoana fizică reprezentată de societate a făcut obiectul unei inspecții fiscale în materie de TVA în anul 2012, fiindu-i stabilite obligații fiscale principale în cuantum de 518.931 lei și obligații fiscale accesorii în cuantum de 491.356 lei (pentru perioada 2007 – 2010). În timp, aceste obligații fiscale s-au majorat semnificativ, ca urmare a acumulării accesoriilor, astfel încât contribuabilul figura în evidența organului fiscal, la data de 7 iunie 2018, cu obligații fiscale totale în cuantum de 1.309.247 lei.
Litigiul fiscal derulat cu începere din anul 2013 a condus, la finalul anului 2016, la reducerea parțială a obligațiilor fiscale ca urmare a valorizării jurisprudenței europene în afacerile Salomiesi și Oltean, respectiv Tulică și Plavoșin. Cu toate acestea, prin sentința civilă nr. 275 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a refuzat să facă aplicarea principiului proporționalității obligațiilor fiscale accesorii și să reducă, la un cuantum rezonabil, acest tip de obligații fiscale.
Societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații a recurat sentința Curții de Apel Cluj și, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat pentru client sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în scopul clarificării existenței obligației de aplicare a principiului proporționalității și respectiv a obligațiilor fiscale accesorii care pot fi reduse sau plafonate. Pe baza acestei sesizări s-a constituit dosarul nr. 1980/1/2018, în cadrul căruia Înalta Curte de Casație și Justiție a propus examinarea următoarei întrebări:
“În interpretarea dispozițiilor art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se poate considera că dobânzile și/sau majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale cărora li se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cauza C-183/14, Salomie și Oltean?”
Dezbaterile din cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au condus la pronunțarea Deciziei nr. 86 din 10 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 11 februarie 2019). S-a decis astfel că: “(…) În interpretarea art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare – în forma republicată la 31 iulie 2007 – majorările de întârziere au caracterul unor sancțiuni fiscale. În privința majorărilor de întârziere reglementate în perioada 2007 – 1 iulie 2010 se poate aplica principiul proporționalității, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în hotărârea din 9 iulie 2015, pronunțată în cauza C-183/14, Salomie și Oltean”.
Practic, această hotărâre a deschis calea reducerii semnificative a obligațiilor fiscale reprezentând majorări de întârziere calculate prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi de întârziere (acest regim a fost aplicabil în România până la data de 30 iunie 2010 inclusiv). Valorizând principiul proporționalității obligațiilor fiscale accesorii, trebuie să se procedeze în consecință la determinarea unui cuantum rezonabil al accesoriilor, astfel încât acestea să nu fie de 2 sau 3 ori mai mari decât obligațiile fiscale principale.
La data de 20 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a pronunțat o hotărâre prin care a redimensionat obligațiile fiscale accesorii, stabilind cu titlu definitiv că obligațiile fiscale ale dezvoltatorului imobiliar sunt 79.017 lei reprezentând TVA, 12.969 lei reprezentând penalități de întârziere (obligații fiscale determinate judiciar, ca urmare a valorizării jurisprudenței europene și în special a dreptului de deducere al TVA-ului), respectiv 27.655 lei majorări de întârziere (obligații fiscale accesorii plafonate). În cifre, majorările de întârziere au fost reduse de la 63.915 lei la 27.655 lei și par să fi fost plafonate la nivelul a 35% din totalul obligațiilor fiscale principale. Per ansamblu, prin valorizarea tuturor argumentelor juridice avansate de către echipa Costaș, Negru & Asociații, totalul obligațiilor fiscale principale și accesorii stabilite în sarcina contribuabilului reprezentat s-a redus cu aproximativ 91%.
Privim cu satisfacție această soluție, pe care o apreciem ca o dovadă a receptării argumentelor noastre de natură fiscală de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În plan teoretic, apreciem că problematica plafonării accesoriilor este una extrem de importantă și că ea va suscita în continuare dezbateri. Astfel, din lectura Deciziei nr. 86/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă faptul că instanța supremă s-a ferit să cristalizeze ea însăși un criteriu, apreciind că fiecare judecător/complet în parte va trebui să individualizeze criterii proprii. Prin urmare, societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații a propus și va propune în continuare Înaltei Curți de Casație și Justiție să utilizeze drept criteriu de apreciere rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României pentru perioada 1.01.2006 – 30.06.2010. În aprecierea noastră, rata dobânzii era una rezonabilă și varia între 6,25% și 10,25% pe an în perioada menționată (comparativ cu un nivel al majorărilor de întârziere de 36,5% pe an). Această dobândă a fost determinată și comunicată lunar, motiv pentru care ea poate fi utilizată ca un instrument eficient cu ocazia aplicării principiului proporționalității.
Dezvoltatorul imobiliar reclamant a fost reprezentat, în fața Curții de Apel Cluj și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de către av. dr. Cosmin Flavius Costaș din Baroul Arad și av. Lia Pricope din Baroul Cluj.
