Societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații furnizează servicii de asistență și reprezentare juridică în toate procedurile administrative și legale ce țin de imigrație și cetățenia română.
Așadar, avocații noștri specializați în imigrări pot asista clienți pe tot parcursul procesului de obținere a vizelor de ședere de scurtă sau lungă durată, care include identificarea tipului de viză cel mai favorabil în care vă încadrați, pregătirea documentației, legalizarea actelor, întocmirea dosarului de aplicant, programarea eventualelor interviuri, inclusiv în ceea ce privește prelungirea dreptului de ședere, condițiile șederii, interdicțiile și drepturile aferente.
De asemenea, obținerea sau redobândirea cetățeniei române este un demers lesne și simplificat pentru clienții care ne solicită asistența. Serviciile noastre în acest domeniu includ analizarea și identificarea cazului în care vă încadrați, pregătirea întregii documentații, întocmirea dosarului de aplicant, pregătirea și asistarea solicitantului la interviul obligatoriu, efectuarea tuturor formalităților și comunicării cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie.