În cauza Fragoso Dacosta c. Spania, CEDO a decis la data de 13.06.2023 că s-a încălcat libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin condamnarea domnului Fragoso Dacosta pentru declarațiile făcute folosind înjurături prin intermediul unui megafon la un protest pașnic împotriva salariilor neplătite.
Context
Arsenalul militar din Ferrol, o bază militară aflată sub responsabilitatea Ministerului Apărării, era implicat într-un litigiu privind salariile neplătite cu angajații societății însărcinate cu curățarea clădirii arsenalului. Ca răspuns la neplata salariilor, angajații societății de curățenie au intrat în grevă din octombrie 2014 până în martie 2015. În această perioadă, angajații, împreună cu unii reprezentanți ai sindicatelor, au organizat adunări zilnice în fața arsenalului (adică la locul lor de muncă), strigând sloganuri referitoare la protestele lor (cum ar fi „steagul nu ne plătește facturile”), fluierând și, în general, făcând zgomot. Aceste proteste au coincis cu ridicarea solemnă zilnică a drapelului național în prezența militarilor.
Ulterior acestor manifestații amiralul-șef al arsenalului a trimis o scrisoare secretarului sindicatului în care a protestat față de lipsa de respect din partea protestatarilor față de drapelul național. La o zi după, reclamantul, care era reprezentant al sindicatului menționat mai sus, a participat la o întâlnire cu amiralul, care i-a cerut să „atenueze” protestul din timpul ridicării drapelului național.
După întâlnirea cu amiralul, reclamantul împreună cu aproximativ treizeci de protestatari, se afla în fața arsenalului în momentul ridicării solemne a drapelului național. Acesta a strigat printr-un megafon: „Aici aveți tăcerea drapelului nenorocit” („aquí tedes o silencio da puta bandeira”) și „drapelul nenorocit trebuie incendiat („hai que prenderlle lume á puta bandeira”) fără a să fi avut loc alte incidente conexe sau violente.
Acuzația penală
Ca urmare a faptelor mai sus descrise, reclamantul a fost cercetat și trimis, în temeiul articolului 543 din Codul penal spaniol, pentru săvârșirea infracțiunii de insultă la adresa Spaniei.
La 22 martie 2017, Tribunalul Penal nr. 1 din Ferrol l-a condamnat pe reclamant pentru săvârșirii infracțiunii mai sus descrisă. Tribunalul a reținut faptul că afirmațiile sale au fost făcute în public în fața personalului militar cu scopul de a arăta dispreț sau de a provoca ofensă și a remarcat că, în două întâlniri care au avut loc în zilele precedente, autoritățile militare i-au cerut în mod expres reclamantului să „atenueze” protestul său în timpul ceremoniei solemne.
Reclamantul a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 1 260 de euro, care ar putea fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate în caz de neplată.
Reclamantul a formulat apel împotriva deciziei Tribunalului invocând o ingerință disproporționată în dreptul la libertatea ideologică și la libertatea de exprimare.
La 8 februarie 2018, Audiencia Provincial a respins apelul și a menținut decizia primei instanțe cu privire la condamnarea reclamantului declarând, în special, că personalul militar a experimentat „un sentiment intens de umilință” din cauza declarațiilor reclamantului.
La 1 martie 2019, Tribunalul Penal nr. 1 din Ferrol a declarat stinsă răspunderea penală a reclamantului ca urmare a plății amenzii de către reclamant.
Reclamantul a depus un apel amparo la Curtea Constituțională spaniolă, invocând o încălcare a drepturilor sale la libertatea ideologică și la libertatea de exprimare. (În acest context, menționăm faptul că apelul amparo este o acțiune, un mijloc specific de contestare care este depus în fața instanței constituționale prin care se invocă încălcarea drepturilor fundamentale).
Curtea Constituțională a examinat apelul amparo printr-o ordonanță din 25 februarie 2019, pe motiv că prezenta o „semnificație constituțională specială”.
Procurorul general a solicitat Curții Constituționale să admită apelul de amparo al reclamantului, argumentând că sancțiunea penală a fost disproporționată și că instanțele de judecată în primă și a doua instanță nu au luat în considerare în mod corespunzător elementele esențiale ale cauzei, cum ar fi contextul și obiectivele mesajului.
Curtea Constituțională, cu șase voturi la cinci, a respins apelul amparo. Curtea a reținut că funcția sa era de a stabili dacă hotărârile atacate au pus în balanță dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și protecția interesului general implicat în apărarea simbolurilor statului. De asemenea, a observat că declarațiile reclamantului nu se refereau la salariile neplătite care se aflau în centrul protestelor, că aceste declarații fuseseră făcute în contextul unei ceremonii solemne și că unii dintre protestatari le respinseseră, spunând „nu, nu asta” („no, eso no”). Curtea Constituțională a concluzionat că declarațiile au transmis un sentiment de intoleranță și, prin urmare, nu au fost protejate de libertatea de exprimare și că sancțiunea impusă reclamantului a fost proporțională.
Evaluarea Curții Europene a Drepturilor Omului
În primul rând, Curtea a subliniat că afirmațiile contestate și făcute de către reclamant nu erau îndreptate împotriva unei persoane, ci împotriva unui simbol.
Curtea a declarat că trebuie făcută o distincție clară între critici și insulte și că, în anumite circumstanțe, dacă singura intenție a oricărei forme de exprimare este de a insulta o instituție sau o persoană, o pedeapsă adecvată nu ar constitui, în principiu, o încălcare a articolului 10 § 2 din Convenție.
S-a menționat faptul că limbajul folosit de reclamant ar fi putut fi considerat provocator, iar utilizarea de înjurături gratuită sau nefundamentată. Cu toate acestea, Curtea a remarcat că nu au existat indicii de tulburări în urma declarațiilor reclamantului. Nici Audiencia Provincial, nici Guvernul nu au încercat să justifice condamnarea reclamantului prin referire la incitarea la violență sau la discursul instigator la ură. Deși Curtea Constituțională s-a referit la un „sentiment de intoleranță” transmis de reclamant, aceasta nu a examinat dacă existau motive suficiente pentru a considera că declarațiile sale constituiau un discurs de ură, cum ar fi existența unui context politic sau social tensionat sau capacitatea declarațiilor de a conduce la consecințe dăunătoare și observă că Guvernul nu a argumentat că declarațiile au avut un impact public larg.
Curtea a statuat că nu poate intui intențiile reclamantului, dar afirmațiile sale nu ar putea fi catalogate ca o simplă insultă, ci ca o critică și o expresie a protestului și nemulțumirii față de personalul militar în calitate de angajatori ai angajaților companiei de curățenie.
Reclamantul a fost un reprezentant sindical care a făcut declarațiile în timpul unui protest împotriva salariilor neplătite. Rezultă în acest sens că a existat o dezbatere pe o chestiune de interes general pentru angajații companiei. Curtea reiterează în acest sens că membrii unui sindicat trebuie să își poată exprima angajatorului lor nemulțumirile, și deși orice persoană care participă la o dezbatere publică de interes general – precum reclamantul – nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește respectarea a drepturilor altor persoane, este permis un anumit grad de exagerare.
În acest sens, Curtea observă că declarațiile în cauză în prezenta cauză au fost făcute oral de către un reprezentant sindical cu o singură ocazie, în fața unui public restrâns, în contextul unui protest care a durat mai multe luni și care se referea la salariile neplătite și că acestea nu au avut ca rezultat tulburări sau dezordine.
În aceste circumstanțe, Curtea consideră că severitatea pedepsei aplicate a depășit gravitatea infracțiunii. Curtea a concluzionat că sancțiunea penală impusă reclamantului, în circumstanțele particulare ale cauzei, a fost disproporționată în raport cu scopul urmărit.
Ținând cont de circumstanțele cauzei, Curtea statuează că autoritățile naționale nu au realizat un echilibru corect între interesele relevante în joc atunci când l-au condamnat pe reclamant și i-au impus o sancțiune atât de excesivă. În consecință, a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție.
Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 16 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.
