Cine răspunde pentru refuzul soluționării cererii debitorului de deschidere a procedurii insolvenței?

Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția fiind relativă.

Este cunoscut faptul că debitorul aflat în dificultate financiară, în cazul căruia este iminentă această stare de insolvență, are la dispoziție posibilitatea de a formula o cerere de deschidere a procedurii de insolvență în fața instanței competente. Potrivit art. 120 din Codul de procedură civilă, cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Așadar, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

Tot acest articol stabilește un termen imperativ în cadrul alin. (10), care trebuie respectat de către instanțe cu ocazia stabilirii primului termen de judecată și judecării cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Așadar, cererea debitorului se va judeca de urgență, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin excepție de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, referitoare la verificarea cererii și regularizarea acesteia, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplinește toate cerințele legale și nu sunt depuse toate documentele.

Situația face că aceste prevederi, deși sunt clare și previzibile, ajung să fie nerespectate în practică, chestiune care poate duce la generarea unor prejudicii suplimentare unei societăți aflate în prag de insolvență. Aceasta este din păcate situația unei societăți care, având în vedere niște obligații fiscale care depășesc suma de 8 milioane de lei, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței încă din data de 26.06.2023. Această cerere, deși a fost înregistrată pe rolul tribunalului competent, rămâne ignorată de aproape o lună, întrucât în cauză nu s-a stabilit un prim termen de judecată.

Încercările repetate ale reprezentanților convenționali de a solicita tribunalului să fixeze un prim termen de judecată s-au dovedit a fi inutile, întrucât, tribunalul refuză în mod expres să stabilească un prim termen de judecată, făcând trimitere la o hotărâre a adunării generale a judecătorilor referitoare la protestul adoptat de către magistrați.

Din cele prezentate reiese faptul că tribunalul în discuție a sistat activitatea judiciară cu ignorarea legii. Termenul legal pentru deschiderea procedurii insolvenței este imperativ și, potrivit principiului legalității, hotărârile adunării generale a judecătorilor nu pot contraveni legii și sunt inopozabile particularilor. Altfel spus, hotărârile unei adunări generale a judecătorilor au o forță inferioară legii și nu pot modifica prevederile legale.

Obligația tribunalului din prezenta speță era aceea de a fixa un prim termen de judecată în 10 zile de la primirea cererii, așa cum prevede art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, având în vedere faptul că cererea debitorului se judecă de urgență. De altfel, într-un dosar similar, cu obiect identic și înregistrat ulterior, la data de 6.07.2023, același tribunal a fixat un prim termen de judecată pentru data de 19.07.2023, aspect care confirmă raționamentul expus anterior, referitor la stabilirea primului termen de judecată în cazul procedurii insolvenței.

Consecințele care se răsfrâng asupra societății în cauză sunt legate de executarea silită a acesteia, întrucât, până nu se deschide procedura insolvenței, societatea nu se poate prevala cu succes de prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014. Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Prin urmare, societatea în cauză se află în situația în care a depus în termen o cerere de deschidere a procedurii insolvenței și, din cauza faptului că se refuză fixarea unui prim termen de judecată, continuă să fie executată silit, fără a avea posibilitatea de a se prevala cu succes de suspendarea executării silite după deschiderea insolvenței. Practic, în mod indirect și nejustificat, societății i se refuză soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, aspect care, în mod evident, generează niște pagube greu de surmontat.

Întrebarea firească este legată de cine și cum răspunde pentru aceste prejudicii și dacă legea prevede vreo posibilă rezolvare în situația în care un particular este victima funcționării deficitare a unui serviciu public.

Codul administrativ vine cu suficiente remedii pentru astfel de situații neplăcute în care particularul are de suferit ca urmare a faptului că drepturile acestuia au fost nesocotite. Astfel, răspunderea administrativă reprezintă acea formă a răspunderii juridice care constă în ansamblul de drepturi și obligații conexe de natură administrativă care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite prin care se încalcă norme ale dreptului administrativ.

Trebuie menționat faptul că există anumite condiții pentru atragerea răspunderii administrative, întrucât aceasta se stabilește în funcție de forma de vinovăție și de participarea efectivă la încălcarea legii. Mai mult, răspunderea administrativă nu exclude și se poate completa cu alte forme ale răspunderii juridice, în condițiile legii.

În ceea ce privește speța descrisă, răspunderea administrativă poate să îmbrace două forme, care au ca scop sancționarea celor care se fac vinovați de comiterea unei fapte ilicite cu ocazia îndeplinirii sau neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu. Astfel, răspunderea administrativ-disciplinară este o formă a răspunderii administrative care intervine în cazul săvârșirii unei abateri disciplinare, în sensul încălcării de către demnitari, funcționari publici și asimilații acestora a îndatoririlor de serviciu și a normelor de conduită obligatorie prevăzute de lege.

Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție de către funcționarii publici, demnitari și asimilații acestora care constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se încalcă obligațiile ce le revin din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legătură cu acesta și care le afectează statutul socioprofesional și moral.

Desigur, în cazul magistraților, răspunderea disciplinară este reglementată de niște legi distincte, anume de Legea nr. 317/2004 și de Legea nr. 303/2004. Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor pentru faptele prevăzute de Legea nr. 303/2004. Astfel, trebuie reținut faptul că magistrații răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, cum ar fi nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.

Mai este prevăzut de Legea nr. 303/2004 faptul că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a magistratului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor. După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul unei hotărârii irevocabile, statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. Trebuie menționat faptul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prezentate anterior este de un an.

Așadar, pentru recuperarea prejudiciului patrimonial generat de o eroare judiciară, particularul se poate îndrepta împotriva statului, în temeiul răspunderii administrativ-patrimoniale. Această formă a răspunderii administrative constă în obligarea statului sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale la repararea pagubelor cauzate unei persoane fizice sau juridice prin orice eroare judiciară, pentru limitele serviciului public, printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administrației publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.

Condițiile răspunderii exclusive a autorităților și instituțiilor publice pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carențelor organizatorice sau funcționale ale unor servicii publice sunt prevăzute la art. 574 din Codul administrativ. Astfel, autoritățile și instituțiile publice răspund patrimonial exclusiv pentru prejudiciile de natură materială sau morală produse ca urmare a carențelor organizatorice sau funcționale ale unor servicii publice cu îndeplinirea următoarelor condiții:

a) existența unui serviciu public care prin natura sa conține riscul producerii anumitor prejudicii pentru beneficiari;

b) existența unui prejudiciu material sau moral, după caz, al unei persoane fizice sau juridice;

c) existența unei legături de cauzalitate între utilizarea unui serviciu public care prin natura sa conține riscul producerii anumitor prejudicii și paguba produsă persoanei fizice sau, după caz, a persoanei juridice.

Răspunderea administrativ-patrimonială poate fi angajată doar atunci când actul administrativ contestat este ilegal și cauzează prejudicii materiale sau morale particularului, fiind necesar să existe un raport de cauzalitate între actul ilegal și prejudiciul generat din culpa autorității publice sau a personalului acesteia.

Revenind la societatea care a solicitat, aparent degeaba, deschiderea procedurii insolvenței, fapta ilicită sau, mai degrabă, actul administrativ ilegal este reprezentat de refuzul tribunalului de a fixa un termen de judecată, deși au fost înregistrate numeroase cereri în acest sens. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Prin urmare, refuzul soluționării cererii debitorului de deschidere a procedurii insolvenței reprezintă o faptă ilicită care îl îndreptățește pe debitor să recurgă la procedura atragerii răspunderii administrativ-patrimoniale și să se îndrepte împotriva statului pentru prejudiciile pe care le suferă ca urmare a faptului că serviciul public al justiției, în acest caz, dă dovadă de existența unor carențe.

Acest articol a fost pregătit, pentru blogul societății civile de avocați Costaș, Negru & Asociații, de av. Bogdan Ioan Mihai Șuta și de av. Andrei Fătu din Baroul Cluj.

Costaș, Negru & Asociații este o societate civilă de avocați cu birouri în Cluj-Napoca, București și Arad, care oferă asistență, reprezentare juridică și consultanță în mai multe arii de practică prin intermediul unei echipe compuse din 17 avocați și consultanți. Detaliile privind serviciile juridice și componența echipei pot fi găsite pe pagina web https://www.costas-negru.ro. Toate drepturile pentru materialele publicate pe pagina web a societății și prin intermediul rețelelor sociale aparțin Costaș, Negru & Asociații, reproducerea acestora fiind permisă doar în scop de informare și cu citarea corectă și completă a sursei.

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.