În contextul unor evoluții economice subsumate crizei sanitare, Guvernul a oferit recent, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2020 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2020 (ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 260 din 30 martie 2020), clarificări importante cu privire la măsurile de sprijin prevăzute de O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 30/2020.
După o scurtă perioadă de reflecție absolut necesară pentru corelarea actelor normative, echipa Costaș, Negru & Asociații furnizează o evaluare globală a acestor măsuri de sprijin, prin prisma modificărilor legislative recente.
Clarificarea condițiilor în care se acordă măsurile de sprijin generale
În forma inițială a O.U.G. nr. 30/2020, măsurile de sprijin generale se acordau pentru două categorii de persoane:
– angajații agenților economici prezumați a fi afectați de interdicțiile implementate în contextul stării de urgență [art. XI alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 30/2020]
– angajații agenților economici care puteau proba că au fost afectați, chiar și parțial, fie de interdicțiile implementate în contextul stării de urgență, fie de criza economică consecutivă crizei sanitare [art. XI alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 30/2020].
Probabil în contextul reacțiilor din ultimele 10 zile cu privire la aplicabilitatea dificilă a art. XI din O.U.G. nr. 30/2020, s-a intervenit legislativ prin O.U.G. nr. 32/2020 și a fost simplificat art. XI alin. (2). Astfel, la momentul de față, conform intenției explicite a legiuitorului, vor beneficia de măsuri de sprijin toți salariații angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea, total sau parțial, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență. Sunt necesare două observații:
– Pe de-o parte, măsurile de sprijin se vor acorda doar pe perioada stării de urgență, chiar dacă reducerea sau întreruperea temporară a activității ar dura mai mult în timp.
– Pe de altă parte, reducerea sau întreruperea temporară a activității vor fi certificate prima facie de către angajator, printr-o declarație pe propria răspundere.
În comentariul anterior pe care avocații societății civile Costaș, Negru & Asociații l-au făcut pe marginea măsurilor de sprijin previzionate în forma incipientă a O.U.G. nr. 30/2020, am atras atenția asupra faptului că se instituia un regim discriminatoriu, în sensul că toți salariații angajatorilor menționați la art. XI alin. (2) lit. a) puteau beneficia de măsurile de sprijin, în timp ce angajatorii de la art. XI alin. (2) lit. b) trebuiau să aleagă doar 75% dintre angajați pentru a beneficia de aceste măsuri de sprijin (deși, potențial, toți salariații unui asemenea angajator puteau fi afectați în mod egal de criza economică). Legiuitorul a reacționat și a procedat la abrogarea expresă a art. XI alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2020, cu efect de la 31 martie 2020. Prin urmare, la momentul de față nu mai există nicio restricție privind acordarea măsurilor de sprijin pentru persoanele aflate în șomaj tehnic.
Situația angajaților cu mai multe contracte de muncă
O.U.G. nr. 32/2020 a clarificat situația angajaților cu mai multe contracte de muncă. Astfel, conform art. XI alin. (9) din O.U.G. nr. 30/2020, nou-introdus, condiția pentru acordarea indemnizației de 75% din salariul de bază este ca toate contractele individuale de muncă să fie suspendate pe perioada instituirii stării de urgență.
În cazul în care toate contractele individuale de muncă sunt suspendate, indemnizația de sprijin se calculează prin aplicarea procentului de 75% asupra celui mai mare salariu (în raport cu drepturile salariale cele mai avantajoase).
Potrivit art. XI alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020, indemnizația de sprijin acordată de stat poate fi suplimentată de angajator, dacă bugetul pentru cheltuielile de personal o permite. În opinia noastră, acest scenariu ar fi aplicabil în cazul în care din bugetul public se acordă indemnizația maximă (75% din câștigul salarial mediu brut de 5.429 lei, adică 4.072 lei), dar remunerația brută contractuală este mai mare (de exemplu, salariatul are un venit brut înscris în contractul individual de muncă de 10.000 lei, astfel încât diferența de la 4.072 lei la 7.500 lei poate fi plătită de angajator). Explicația modificării legislative este aceea de a permite angajatorilor să contribuie în parte la plata salariilor angajaților lor, cu un dublu scop: pe de-o parte, acela de a asigura un nivel mai ridicat al veniturilor; pe de altă parte, acela de colecta impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii la buget pentru sumele pe care angajatorul își permite să le plătească. Deși sancțiunea nu este prevăzută expres, ne apare ca evident faptul că în cazul unor plăți mai mari (de pildă, în exemplul dat, la un venit brut de 10.000 lei, statul contribuie cu 4.072 lei, iar angajatorul ar plăti diferența până la 10.000 lei) se va pierde beneficiul oferit de stat prin O.U.G. nr. 30/2020, întrucât angajatorul n-ar mai fi în starea de nevoie prezumată de lege.
Simplificarea procedurii de solicitare a măsurilor de sprijin
Prin modificările aduse art. XII din O.U.G. nr. 30/2020 s-a simplificat și procedura de solicitare a măsurilor de sprijin. Astfel, toate solicitările se transmit prin e-mail către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, iar din perspectivă documentară se vor transmite doar:
– cererea datată și semnată de reprezentantul legal al angajatorului;
– declarația pe propria răspundere a angajatorului;
– lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizația de sprijin.
În opinia noastră, cel puțin până la apariția unor norme explicite contrare, în declarația pe propria răspundere angajatorii vor trebui să facă referire la ipotezele descrise de Ordinul ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri: fie au întrerupt total sau parțial activitatea ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente; fie au înregistrat diminuarea încasărilor cu un procent de minim 25%. Spre aceeași concluzie pare a conduce și interpretarea art. 3 din O.U.G. nr. 33/2020.
Plata efectivă a indemnizației de sprijin
După cum precizam și în comentariile noastre anterioare, mecanismul de plată pentru indemnizația de sprijin presupune un circuit: agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă plătesc indemnizațiile angajatorilor, iar angajatorii virează sumele salariaților proprii, după ce au calculat, reținut și virat contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit. Noutatea adusă prin introducerea art. XIII alin. (3) este aceea că angajatorii sunt obligați să plătească salariaților indemnizația în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea de către angajator a sumelor.
Măsuri speciale de sprijin pentru liber profesioniști și sportivi
Guvernul a modificat prin O.U.G. nr. 32/2020 și art. XV din O.U.G. nr. 30/2020, explicitând măsurile speciale de sprijin de care urmează să beneficieze liber profesioniștii și sportivii. Aceste măsuri sunt reglementate în condițiile în care restricțiile chiar anterioare instituirii stării de urgență au paralizat activitatea sportivă și au afectat, în tot sau în parte, activitatea unor liber profesioniști.
Din lectura actualei forme a art. XV din O.U.G. nr. 30/2020, beneficiarii acestei măsuri speciale de sprijin sunt:
a) profesioniștii, așa cum sunt aceștia definiți de art. 3 alin. (2) Cod Civil;
b) persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației;
c) persoanele prevăzute la art. 671 (1) lit. a) – c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 (respectiv sportivi, antrenori, medici, asistenți medicali, maseuri, kinetoterapeuți, cercetători);
d) persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe.
În conformitate cu prevederile art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, primele două categorii de beneficiari vor primi o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020, respectiv suma fixă de 4.072 lei. Această indemnizație se acordă pe perioada stării de urgență.
A treia categorie de beneficiari, provenind din mișcarea sportivă, poate solicita și primi o indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut de 5.429 lei, conform art. XV alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2020. De menționat însă faptul că această indemnizație se acordă pe o perioadă mai lungă decât perioada stării de urgență, anume pe durata suspendării temporare a contractului de activitate sportivă din inițiativa structurii sportive. Astfel, dacă un club care nu a mai putut participa la competițiile sportive a suspendat temporar contractul de activitate sportivă din 9.03.2020 și va menține această suspendare până la 15.05.2020 (data prezumată pentru reluarea activității sportive), indemnizația se va acorda pentru întreaga perioadă, chiar dacă această perioadă este mai lungă decât starea de urgență.
Trebuie precizat faptul că prin art. XV alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2020, în forma sa modificată, se prevede că structurile sportive pot acorda și alte indemnizații compensatorii, fără ca în acest caz să piardă beneficiul măsurilor de sprijin acordate de stat.
În fine, a patra categorie de beneficiari este cea a persoanelor fizice care au venituri dintr-o singură sursă: venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Conform art. XV alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2020, nou-introdus, pe durata stării de urgență aceste persoane vor beneficia de o indemnizație de 75% din salariul mediu brut lunar (adică de o sumă fixă de 4.072 lei).
Pentru toți beneficiarii, indemnizațiile descrise mai sus se plătesc din bugetul de stat.
Indemnizațiile descrise mai sus rămân impozabile, conform dispozițiilor generale ale Codului fiscal, în ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit.
Procedura de plată a indemnizațiilor, în temeiul art. XV din O.U.G. nr. 30/2020, a fost reglementată prin O.U.G. nr. 32/2020. Astfel, plata se va face prin intermediul Agențiilor de Plăți și Inspecție Socială organizate la nivel județean (art. II din O.U.G. nr. 32/2020).
Pentru a beneficia de plată, potențialii beneficiari prevăzuți la art. XV alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 30/2020 vor transmite prin e-mail o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere.
În schimb, pentru persoanele prevăzute la art. XV alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2020, structurile sportive vor transmite cererile de plată, declarațiile pe propria răspundere și listele cu participanții la activitatea sportivă cărora le-a fost suspendată activitatea.
Măsuri fiscale reglementate prin O.U.G. nr. 33/2020
Prin O.U.G. nr. 33/2020, Guvernul a reglementat și unele măsuri fiscale destinate să permită pe de-o parte aprovizionarea cu produse sanitare absolut necesare în contextul crizei sanitare, iar pe de altă parte să stimuleze un comportament fiscal responsabil și colectarea unor minime resurse la bugetul public.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 33/2020, Guvernul a amânat plata în vamă a TVA pentru importul unor produse și dispozitive medicale. Sunt relevante în context următoarele:
– Nu este vorba de o scutire de la plata TVA, ci doar de amânarea la plata TVA.
– Măsura este esențialmente temporară, practic TVA nu se mai plătește efectiv în vamă pe durata stării de urgență și încă 30 zile de la data încetării stării de urgență.
– Guvernul a ales să implementeze pentru a colecta TVA, conform art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2020, mecanismul taxării inverse. Astfel, în deconturile de TVA, taxa se va evidenția atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile art. 297 – 301 Cod fiscal.
– Produsele pentru care se aplică acest regim excepțional sunt expres și limitativ prevăzute în Anexa la O.U.G. nr. 33/2020 (Lista bunurilor pentru care nu se face plata efectivă a TVA la organele vamale). Este vorba, de pildă, de kituri de testare pentru COVID-19, măști, mănuși și ochelari de protecție, îmbrăcăminte de protecție din folie de plastic, dezinfectanți, apă oxigenată, scaner computerizat tomograf (CT), ventilatoare medicale, consumabile medicale, medicamente precum Paracetamol, Hidroxiclorochină, Lopinavir, Ritonavir, Remdesivir, Tocilizumab.
În scopul colectării la termen a unei cât mai mari părți din impozitul pe profit, prin art. 1 din O.U.G. nr. 33/2020 s-a instituit un sistem de bonificații fiscale pentru cei care plătesc impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul specific unor activități aferent trimestrului I din anul 2020 până la scadența din 25 aprilie 2020:
– marii contribuabili beneficiază de o bonificație de 5% la plata impozitului pe profit;
– contribuabilii mici și mijlocii beneficiază de o bonificație de 10% la plata impozitului pe profit;
– contribuabilii care datorează impozitul specific unor activități conform Legii nr. 170/2016 beneficiază de aceleași bonificații de 5% sau 10%, în funcție de tipul lor;
– plătitorii impozitului pe veniturile microîntreprinderilor beneficiază de o bonificație de 10%.
În toate situațiile descrise mai sus, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2020, impozitul de plată se determină prin scăderea din impozitul datorat a bonificației calculate conform regulilor arătate.
Lămuriri suplimentare privind efectele emiterii certificatului pentru situații de urgență
Prin art. 3 din O.U.G. nr. 33/2020 s-au clarificat și efectele pe care le va produce certificatul pentru situații de urgență (certificate care se vor emite, centralizat și electronic, de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri). Astfel, conform lămuririi suplimentare făcute publice, succesiunea evenimentelor va fi următoarea:
– Contribuabilii declară, pe propria răspundere, faptul că li s-au diminuat veniturile sau încasările cu minim 25% în luna martie 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau că și-au întrerupt total sau parțial activitatea în considerarea dispozițiilor obligatorii conținute în ordonanțele militare emise pe parcursul stării de urgență (evident, sub rezerva verificării ulterioare, verificare care poate anula beneficiile obținute în procedura urgentă);
– Statul român, prin emiterea certificatului pentru situații de urgență, confirmă (constată) că un anumit contribuabil fie a înregistrat o afectare semnificativă a activității, fie și-a întrerupt total sau parțial activitatea. Suntem în prezența unor acte administrative emise de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri care vor produce efecte juridice depline până la o eventuală revocare sau anulare a lor [desigur, în termenul prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004].
În lipsa unor prevederi contrare exprese, obținerea certificatelor pentru situații de urgență rămâne obligatorie, iar un asemenea certificat ar putea constitui, la o verificare ulterioară, dovada că angajatorul s-a aflat într-adevăr într-o situație care să justifice solicitarea și acordarea măsurilor de sprijin prevăzute de art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020.