În continuarea unei cooperări de succes inițiate în anul 2020, societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații și cabinetul de avocat Radu Călin Buda au decis să anunțe public oficializarea unui parteneriat de lungă durată pe piața serviciilor juridice din Arad și vestul României.
Parteneriatul în discuție se bazează pe principiul Best Friends Team Concept: o formă specială de colaborare, non-exclusivă, între două forme de organizare profesională (societate civilă de avocați și cabinet de avocat), în vederea oferirii unor servicii juridice integrate de cea mai bună calitate și pentru a spori valoarea practicii și forța echipei de avocați.
În acest scop, serviciile juridice vor fi oferite prin intermediul biroului de lucru din Arad, Str. Ion Andreescu, nr. 3, ap. 2 (în incinta clădirii în care se află și Baroul Arad).
Radu Călin Buda este un avocat cunoscut pe piața serviciilor juridice din vestul României, având o experiență profesională de 23 de ani în cadrul Baroului Arad, cu implicare în special în zona consultanței și litigiilor din sfera dreptului comercial și dreptului civil. Gestionarea unui portofoliu solid de clienți și calitatea serviciilor juridice furnizate în cauze complexe reprezintă repere importante într-un curriculum vitae bogat.
Societatea civilă de avocați Costaș, Negru & Asociații grupează în prezent 13 avocați și furnizează servicii juridice într-un număr de 16 arii de practică, la nivel național. Societatea are trei parteneri – dr. Cosmin Flavius Costaș, Virginia Florina Negru și Lia Pricope – și birouri de lucru în Cluj-Napoca, București și Arad (pentru mai multe detalii, a se vedea https://www.costas-negru.ro). Serviciile de consultanță, asistență și reprezentare juridică, inclusiv în faza litigioasă, în domenii precum dreptul fiscal, dreptul urbanismului, dreptul penal, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii și dreptul sportului sunt puncte-cheie în activitatea societății.
Parteneriatul a fost oficializat astăzi, 8 iulie 2022, la sediul biroului de lucru din Arad, de către av. Radu Călin Buda și av. dr. Cosmin Flavius Costaș (partener și asociat coordonator Costaș, Negru & Asociații). El vine în succesiunea firească a colaborării extinse deja funcționale în domenii precum sancțiunile financiare internaționale, dreptul fiscal sau dreptul sportului.