Taxe de mediu. Ecotaxă anulată de Curtea de Apel București

Practica noastră fiscală în materia taxelor de mediu s-a îmbogățit cu o soluție: sentința civilă nr. 146/19.01.2018 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal. Obiectul cauzei l-a reprezentat anularea unei ecotaxe suplimentare în valoare de 5.364.406 lei, stabilite la nivelul anului 2009 de către Administrația Fondului pentru Mediu. Soluția Curții de Apel București nu a fost recurată și este acum definitivă.

Problematica juridică a fost generată de refuzul Administrației Fondului pentru Mediu de a recunoaște faptul că produsele societății reprezentate corespundeau exigențelor esențiale ale reglementărilor europene, sacoșele din plastic confecționate prin utilizarea tehnologiei oxobiodegradabile ajungând să se descompună natural în dioxid de carbon, biomasă și apă. Probatoriul administrat și argumentele juridice expuse au condus la soluția corectă în plan juridic și fiscal, într-un al doilea ciclu procesual, în fața Curții de Apel București.

Costaș, Negru & Asociații notează cu satisfacție că această soluție consolidează practica noastră anterioară în materia taxelor de mediu (de pildă, sentința civilă nr. 603/13.12.2013 a Curții de Apel Cluj, confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție). Ne place să inovăm, inclusiv în litigiile în care asigurăm reprezentarea, iar aceste soluții vin să confirme calitatea echipei și adecvarea tacticii la condițiile de … mediu

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.