Asigurări sociale. Calcul indemnizație creștere copil

În practica societății Costaş, Negru & Asociații, acordăm o atenție deosebită litigiilor de asigurări sociale. Am finalizat recent o cauză în care punctul nostru de vedere a prevalat, în ceea ce priveşte calculul indemnizației pentru creşterea copilului.

Astfel, sentința civilă nr. 74/23.01.2018 a Tribunalului Arad şi decizia civilă nr. 1297/12.06.2018 a Curții de Apel Timişoara au cenzurat decizia de stabilire a indemnizației emisă pentru un avocat de către Agenția Județeanăpentru Plăți şi Inspecție Socială Cluj, reținând că:

  • Este nelegală raportarea cuantumului indemnizației la venitul anual net estimat al avocatului, determinarea indemnizației urmând să se facă prin considerarea venitului anual net real, aşa cum a fost acesta cuprins în declarația de venit (vechea declarație 200), chiar dacă fiscul nu a emis încă decizia de impunere anuală.
  • La calculul indemnizației se ia în calcul media veniturilor anuale ale avocatului (total venituri / 12 luni), nefiind permis Agenției să selecteze o perioadă din anul fiscal în care veniturile erau mai mici pentru a diminua cuantumul indemnizației de plată (în cauză, avocatul deținuse procente diferite dintr-o societate în cursul anului fiscal şi raportase distinct veniturile pentru fiecare perioadă, deşi impozitul său pe venit s-a calculat în continuare anual).

Avem convingerea că asemenea „erori” programate de sistem pot fi corectate şi în alte afaceri similare.

 

Lasa un comentariu

Please enter your name.
Please enter comment.